BREAKING NEWS | A murit legendarul Nicolae Nedef, omul aflat în Cartea Recordurilor după ce a contribuit la toate cele șapte titluri mondiale ale handbalului românesc. Gațu: „Dădea undă verde numai performanței!”

Nicolae Nedef, om care a contribuit din postura de director tehnic sau antrenor la toate medaliile de aur cucerite de handbalul românesc la campionatele mondiale, a murit azi la vârsta de 88 de ani. Nedef are în palmares șapte titluri de campion mondial – 3 cu reprezentativa feminină (1956, 1960, 1962) și patru cu naționala masculină (1961, 1964, 1970, 1974). Pe 10 iunie s-a stins din viață fratele său, fostul mare baschetbalist și antrenor, Mihai Nedef.

A fost decorat de cinci președinți

Idol al celor mai importanți handbaliști români, Nicolae Nedef și-a încheiat activitatea la naționala feminină în 1965 și a rămas antrenor federal al reprezentativelor masculine până în 1989. După Revoluție, a plecat mai întâi în Franța, unde a devenit antrenor la Antibes, apoi în Germania, la Eisenach. Nicolae Nedef a fost decorat de Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu. În ultimii ani, Nedef analiza handbalul românesc și cel mondial la întâlnirile marilor jucători români, evenimente organizate de Cristian Gațu.

„Nici jucătorii noștri nu-l înțelegeau pe Gațu”

„Personal, îi plâng pe cei care se numesc antrenori acum la echipele naționale. Au răspunderea rezultatelor, dar timpul de pregătire e nul. La fotbal, de exemplu, ne întâlnim azi, mergem să facem o baie, un control medical, ne urcăm în avion sau autocar, și mergem la meci. Aceasta este, insist, una dintre marile slăbiciuni ale actualei etape a sportului românesc, lipsa de pregătire comună”, spunea Nicolae Nedef într-un interviu exclusiv pentru Adevărul. Nedef a impresionat și prin capacitatea de a lucra atât cu fete, cât și în handbalul masculin, o trăsătură rară a antrenorilor români în sportul actual. Mai mult, el a reușit să le implementeze acestora filosofia lui de joc. „În cazul fetelor, există posibilitatea antrenorului de a trage de ele fără să crâcnească prea mult. Fetele sunt foarte docile, ascultătoare și muncesc extraordinar de mult, spre deosebire de băieți, unde ai mult mai multe probleme. La fete ai probleme de ordin psihologic, relațional. Se mai întâmplă mici conflicte între ele, dar se poate munci. Gațu a fost un idol a spectatorilor. Deși Gruia băga golurile, Gațu era în sufletul spectatorilor, prin fantezia pe care-o avea. Nici jucătorii noștri nu-l înțelegeau pe Gațu, dar, odată cu maturizarea, a început să devină mai constructiv, mai atașat jocului de echipă”, mai ștergea praful de pe amintiri Nicolae Nedef pentru Adevărul.

DESPRE ORIGINILE NUMELUI SĂ‚U „Tatăl meu era venit din Bulgaria. Se întâmpla când avea 14 ani. A primit cetățenia română, iar numele Nedef este o transformare a numelui bunicului meu, pe care-l chema Nediu. S-a găsit o formă, să mi se dea un nume mai așa… Mama era româncă. Tata a venit de sărăcie. Cum pleacă oamenii acum de la noi din țară în Europa. El s-a ocupat de problema fructelor și legumelor. A venit în București și s-a angajat la firma lui Dumitru Rădulescu și Petrică Rădulescu, fostul portar al naționalei de fotbal. Cei mai răsăriți dintre angajații lor erau plătiți cu zeciuiala, cum se spune astăzi, în funcție de încasări”, povestea Nedef pentru Adevărul.

DESPRE RĂ‚ZBOI „Îmi amintesc doar de teama de atunci, pe care am simțit-o când am auzit comunicatul că la Turnu Severin au ajuns avioanele americane și că veneau spre București. Ne mai ascundeam, căutam adăpost. La bombardamentele rusești auzeai câte un avion-două, care nu speriau pe nimeni. Dar când au venit sutele de avioane americane… Ne-am mutat din București în comuna Voluntari, în refugiu. În Capitală, aveam lângă noi un debit de tutun, unde era o mașină. Când auzeam alarma, ne urcam în mașina asta și plecam din București. Era o rablă. Până să ajungă la Colentina, făcea pană de cauciuc. Am fost prins de un bombardament, la linia ferată spre Constanța, în cartierul Colentina. Ne-am ascuns pe sub mașini. Am ajuns cu greu în Voluntari. Ne-am cazat la un cetățean, dar bucurie prea mare n-am avut. La câteva sute de metri în spate erau niște baterii antiaeriene. Bubuiau de nu puteai sta pe scaun. Plus că era și un obiectiv de a fi bombardat. Așa că am stat o lună, după care ne-am întors la București”, dezvăluia marele antenor pentru sursa mai sus menționată.

Gațu: „Nicolae Nedef este omul care a reglat relații interumane la loturi, aplana orice conflict”

Cristian Gațu, fostul președinte al Federației Române de Handbal, este unul dintre oamenii care a lucrat ani buni sub comanda legendarului Nicolae Nedef. „A fost coordonator la toate titlurile mondiale, motiv pentru care figurează în Cartea Recordurilor. A fost o persoană recunoscută în toată lumea, poate mai puțin la noi. Prin dispariția lui, a lăsat în urmă un gol imens și un gust amar celor au lucrat cu el. A suferit mult în ultima perioadă, complicații renale, respiratorii”, ne-a relatat Cristian Gațu.

Pentru cei care l-au cunoscut foarte puțin sau deloc, dublul campion mondial i-a făcut un Nicolae Nedef și un mic portret: „Era tipul de antrenor care știa și când să fie dur, dar și o fire blândă. Este omul care a reglat relații interumane la loturi, aplana orice conflict, pentru că au mai fost și astfel de lucruri. Nicolae Nedef a fost unul din titanii handbalului românesc, dădea undă verde numai performanței”.

Înmormântarea va avea loc miercuri, ora 13:00, la Cimitirul „Sf. Vineri”. Depunerea trupului neînsuflețit va fi depus, marți după-amiază, la Capela cimitirului.

Publicat: 24 07. 2017, 12:38
Actualizat: 25 07. 2017, 08:01