Antrenorul echipei CSM București, Aurelian Roșca, a declarat, vineri, că jucătoarele sale au fost conștiente de importanța partidei cu Krim Ljubljana, lucru care le-a ajutat să se impună, scor 28-26, și să se califice matematic în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
„A fost un meci cu presiunea calificării. Cred că și din cauza asta am făcut multe greșeli. Totul a fost o presiune. Ne bucurăm pentru rezultat și pentru faptul că în ultimele minute apărarea a fost mai compactă. Felicit echipa pentru dăruirea de care a dat dovadă, sper să continuăm acest drum și să mergem mai departe. Au conștientizat că meciul este foarte important pentru noi, iar motivația a fost cu totul alta. Vrem să intărim faza defensivă, să fim mai agresivi la intrarea spre interior. Lucrul acesta a dat roade. Ne-a ajutat foarte mult și poarta, unde au avut loc câteva intervenții care ne-au dat curaj. Le mulțumim foarte mult. Ca de fiecare dată un public numeros în Sala Polivalentă din București”, a declarat antrenorul echipei CSM București, Aurelian Roșca, la Digi Sport.
Portarul Paula Ungureanu crede că evoluția defensivă a echipei sale a făcut diferența în partida cu Krim Ljubljana: „Până la urmă în meciurile acestea arăți că ești o echipă puternică. Diferența s-a făcut în apărare și la nivelul porții. Un moment foarte dificil, a fost presiunea foarte mare, trebuia să ne adunăm și să ne calificăm. Ne facem calcule, ne gândim, dar eu, personal, las la voia bunului Dumnezeu”.
Cât despre public: „Fantastic, eu îl simt mereu când jucăm pe teren propriu. Au fost alături de noi și ne-au împins de la spate când am avut nevoie”, a afirmat Paula Ungureanu la Digi Sport.
CSM București, deținătoarea trofeului, a învins formația slovenă Krim Ljubljana, scor 28-26, vineri, în Sala Polivalentă din Capitală, în penultimul meci din grupa a doua principală a Ligii Campionilor la handbal feminin și a obținut matematic accederea în sferturile de finală ale competiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER