Bulatovic la Vâlcea?

Oltchim pare să fi depășit criza cauzată de eliminarea prematură
din Liga Campionilor și s-a apucat în mare liniște de treabă. La
prima vedere, Vâlcea și-a stabilit să joace tare și în sezonul
2011-2012, doar așa putând fi explicate tratativele pentru aducerea
unor vedete precum Katarina Bulatovic (Buducnost) și Andrea Penezic
(Krim Ljubljana).

Trofeul Ligii Campionilor rămâne un vis pentru Oltchim, dar și
un obiectiv pe care șefii clubului vâlcean doresc să-l impună și
pentru viitoarea stagiune după ce bugetul va fi aprobat. Pentru a
ajunge din nou într-o finală, campioana României va trebui să-și
revitalizeze echipa. Proiectul pentru sezonul 2011-2012 ar fi un
lot de 18 handbaliste, structurat pe scheletul echipei naționale,
la care să se adauge încă două-trei achiziții de marcă. Și cum
problemele au fost în special la linia de nouă metri, Vâlcea a pus
ochii pe câteva jucătoare de top din Europa. Miza cea mare a
devenit Katarina Bulatovic, poate cel mai bun inter dreapta din
Europa al
momentului.

Bulatovic, în
dizgrație la Podgorica

În condițiile în care a aflat că Bojana Popovic, coechipiera ei,
este remunerată cu 400.000 de euro pe sezon (!!!), Bulatovic a
cerut o mărire de salariu de la 6.000 de euro la cel puțin 10.000
de euro pe lună pentru a continua la Buducnost, sumă cu care Vâlcea
ar fi dispusă să o plătească. Muntenegrenii n-au recepționat
mesajul cum și-ar fi dorit jucătoarea, aflată încă sub contract cu
Podgorica până în 2012, și au decis să o suspende înaintea
semifinalei de Liga Campionilor cu Larvik. Până la urmă acest lucru
i-a și costat calificarea în finală, semn că scandalul a fost
destul de violent. Bulatovic a fost reprimită între timp la
antrenamente, dar relațiile între cele două părți au rămas
tensionate. După ce a așteptat trei ani pentru a evolua pentru
Muntenegru, jucătoarea a anunțat că va juca din iunie tot pentru
Serbia, în barajul cu Croația pentru calificarea la Mondiale.
Pentru moment, Vâlcea neagă posibilitatea ca Bulatovic să vină din
vară în România. „Ar fi fost o soluție pentru noi, dar handbalista
s-a împăcat cu clubul”, a spus Petre Berbecaru, președintele
clubului.

Penezic, „pistă
grea”

Andrea Penezic (foto), inter stânga la Krim Ljubljana, este o
altă jucătoare studiată și dorită de Oltchim, dar și de Viborg. Ca
și Bulatovic, croata mai are un an de contract la formația din
Slovenia, astfel că, în cazul în care Vâlcea insistă pentru
serviciile ei, ar trebui să plătească și o sumă de bani. „Este
pistă grea. Tone Tiselj se întoarce la Krim și vrea să țină toate
jucătoarele”, a conchis Berbecaru.

Publicat: 28 04. 2011, 08:42
Actualizat: 28 04. 2011, 10:04