Bulatovic: „Vom bate Oltchimul în România!”

Cea mai valoroasă jucătoare a echipei Budunost T-Mobile, Katarina Bulatovici, este convinsă că formația muntenegreană va învinge, duminică, pe Oltchim la Râmnicu Vâlcea și va avea,astfel, prima șansă la calificarea în semifinalele Ligii Campionilor.

Deși Buducnost se află pe ultimul loc în grupa a doua principală a Ligii Campionilor, Katarina Bulatovici (30 de goluri până în prezent) consideră că Oltchim va fi învinsă în meciul de duminică, de la ora 19.00. "Mai mult ca niciodată sunt convinsă că ne putem califica în semifinale. Cred că putem obține două victorii în ultimele două meciuri din grupe, cu Oltchim și Krim Ljubljana. Vor reveni pe teren Marija Jovanovici și Ana Radovici și vom avea mai multe jucătoare în atac și apărare. Așa că vom bate Oltchim în România și apoi, așa cum a spus și antrenorul Gyula Zsiga, fanii noștri vor urca pe acoperișul sălii Moraca, după meciul de pe teren propriu cu Krim", a declarat Bulatovici într-un interviu acordat, miercuri, site-ului Federației Europene de Handbal.

MEDIAFAX

Publicat: 11 03. 2009, 15:43
Actualizat: 11 03. 2009, 15:44