Sezonul regulat al Ligii Naționale de handbal masculin se apropie de final, iar lucrurile au început să se clarifice. Au mai rămas de disputat 23 de meciuri în program, dar șase echipe s-au calificat deja și matematic în play-off: Dinamo, CSM București, HC Odorhei, Steaua, Poli Timișoara, Potaissa Turda. Alte patru formații nu mai au nicio șansă să prindă Top 8, adică Energia Tg. Jiu, CSM Ploiești, CSM Focșani, Danubius Galați, și vor lupta astfel pentru evitarea retrogradării.
Patru grupări se luptă, teoretic, pentru ultimele două locuri din play-off: HC Adrian Petrea Reșița, Minaur Baia Mare, Dunărea Călărași și HC Vaslui.
Echipa fostului internațional Adrian Petrea mai are însă nevoie de o victorie în următoarele 3 partide cu Poli Timișoara (deplasare), CSM Ploiești (acasă), Minaur (deplasare) pentru a accede și matematic în play-off. Și cel mai probabil o va obține, astfel că HC Adrian Petrea va deveni a șaptea echipă calificată în play-off.
HC Vaslui, formația pregătită de un alt jucător important al României în ultimii 20 ani – Sandu Iacob – deține, în schimb, cele mai mici șanse de a juca în play-off, din acest grup de patru formații nominalizat ceva mai sus. Pe lângă faptul că are nevoie de 3 victorii cu Potaissa Turda (deplasare), Danubius Galați (deplasare) și Dunărea Călărași (acasă), HC Vaslui depinde și de jocul rezultatelor: Minaur să nu reușească nicio victorie victorie în partidele cu Dunărtea Călărași (acasă), Energia Tg. Jiu (deplasare) și HC Adrian Petrea (acasă). Iar la final să câștige la cel puțin 5 goluri diferență cu Dunărea Călărași, pentru a fi favorizată de rezultatele directe în caz de egalitate de puncte cu trupa lui Aihan Omer.
CLASAMENT LIGA NAȚIONALĂ‚ DE HANDBAL MASCULIN, SEZON 2015-2016
După cum arată clasamentul în prezent, ultimul loc din play-off va fi disputat de Minaur Baia Mare și Dunărea Călărărași, care se vor înfrunta peste fix o săptămână într-o partidă directă. Lucrurile devin clare dacă Minaur câștigă: Baia Mare se califică în play-off, indiferent de rezultatele ultimelor 2 etape. În schimb, dacă Dunărea Călărași se impune, distanța dintre cele două formații se reduce la 1 punct, iar până la final orice este posibil. Echipa lui Aihan Omer va mai avea de jucat apoi două partide cu CSM Focșani (acasă) și HC Vaslui (deplasare).
În ceea ce privește campioana sezonului regulat, Dinamo pare deja scăpată în câștigătoare, având 9 puncte avans față de locul secund ocupat de CSM București. Cele două echipe bucureștene se vor întâlni miercuri într-o restanță din etapa a 22-a, dar și în eventualitatea că trupa lui Eliodor Voica ar pierde, diferența de puncte ar fi tot însemnată în favoarea ei și greu de recuperat.
Miza acestui final de sezon regulat este și locul 2, disputat de HC Odorhei și CSM București. Iar bătălia va fi tranșată foarte probabil duminică, atunci când cele două se vor întâlni în Capitală, tot în etapa a 24-a.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER