CALCULE | Șanse majore ca România să ajungă la turneul preolimpic indiferent de rezultatul partidei cu Brazilia, din optimile Campionatului Mondial. Meciul anului pentru handbalul românesc se joacă duminică, de la ora 21:30

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:
  • Actualizat:

România a venit la Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca cu obiectivul declarat de a obține o calificare în sferturile de finală, care să-i permită astfel prezența la turneul preolimpic din martie 2016. După terminarea primei faze a competiției, naționala încă se află în grafic. Tricolorele vor juca duminică (ora 21:30), cu Brazilia, în optimile de finală, iar cu o victorie are obiectiv îndeplinit în proporție de 99%. După evoluțiile din grupă, în care România a pierdut cu Spania, Norvegia și Rusia, dar și după cum s-a prezentat Brazilia, orice este însă posibil. Ba chiar, sud-americancele sunt favorite la calificare. Chiar dacă va pierde acest joc cu Brazilia, România încă mai speră să ajungă la Rio. Locul 9 ocupat la Campionatul European din 2014 devine foarte important dacă tricolorele sunt eliminate duminică de la Campionatul Mondial. ProSport vă prezintă calculele în acest caz.

Clasamentul locurilor 9-16, al echipelor eliminate în optimilor de finală, se va întocmi în funcție locurile ocupate în grupă și de numărul de puncte obținute. Ca reper, ierarhia ar arăta în felul următor în momentul de față: 1. Rusia, 2. Olanda, 3. Muntenegru, 4. Brazilia, 5. Suedia, 6. Norvegia, 7. Ungaria, 8. Franța, 9. Spania, 10. Germania, 11. Danemarca, 12. Polonia, 13. Coreea de Sud, 14. Serbia, 15. România, 16. Angola.

Toate cele 8 națiuni care s-au clasat în fața României la Euro 2014 sunt calificate și în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Danemarca: 1. Norvegia, 2. Spania, 3. Suedia, 4. Muntenegru, 5. Franța, 6. Ungaria, 7. Olanda, 8. Danemarca

Simulare calificare în sferturile CM: Dacă echipele clasate pe locurile 1 și 2 în grupe se califică în sferturi (Olanda, Franța, Ungaria, Rusia, Norvegia, Muntenegru, Suedia, Brazilia), atunci lucrurile în ceea ce privește turneele preolimpice ar sta în felul următor:

  • Norvegia, Brazilia – sunt deja calificate la Rio
  • Olanda, Franța, Ungaria, Rusia, Muntenegru, Suedia – se califică la turneele preolimpice
  • Spania, Danemarca – se califică la turnele preolimpice din partea Europei

Structura ar arăta în felul următor dacă nu luăm în calcul următorul aspect, de altfel decisiv, din moment ce „deblochează un loc”, faptul că viitoarea campioană mondială se califică automat la Jocurile Olimpice. 

România ajunge la turneul preolimpic în urma clasării la Campionatul European din 2014 dacă:

  • Norvegia devine campioană mondială. În acest caz, Spania se califică la rândul ei direct la JO. România devine a doua națională de la CE 2014 care va juca la turneele preolimpice
  • Brazilia își păstrează titul mondial. Cum este calificată din oficiu, în calitate de țară gazdă, atunci se califică finalista. Dacă aceasta este Norvegia, atunci se aplică cazul exprimat în ideea anterioară. 
  • Campioana mondială se alege dintre Olanda, Franța, Ungaria, Rusia, Muntenegru, Suedia. Atunci Spania se califică la turneul preolimpic după clasarea de la Campionatul Mondial, ca a șasea națională. Astfel, România devine a doua națională de la CE 2014 care va juca la turneele preolimpice

Toate aceste calcule sunt valabile și în cazul în care, spre exemplu, Spania bate Franța în optimi, Danemarca câștigă cu Suedia, rezultate care sunt posibile la prima vedere. Doar că va exista o inversare de roluri, cu Spania și/sau Danemarca mai bine poziționate în urma prestației de la Campionatul Mondial. Lucrurile nu se schimbă mult nici dacă Angola și / sau Coreea de Sud se califică în sferturi. Acestea sunt deja calificate la JO, astfel că la preolimpice vor merge locurile 9-10 de la Campionatul Mondial, adică Rusiam Muntenegru, care ar fi primele în clasamentul 9-16.

Practic, România pierde orice șansă să mai ajungă vara viitoare la Jocurile Olimpice doar dacă în sferturi ajung Germania, Polonia sau Serbia. Dacă măcar una din cele 3 răstoarnă calculele hârtiei în optimi, atunci naționala pierde orice șansă să mai ajungă la Rio.

Toate aceste calcule sunt valabile pentru că împerecherea din optimi s-a făcut OK pentru România.

Cum se prezintă tabloul optimilor de finală:

  • Olanda – Serbia
  • Spania – Franța
  • Polonia – Ungaria
  • Rusia – Coreea de Sud
  • Germania – Norvegia
  • Muntenegru – Angola
  • Danemarca – Suedia
  • Brazilia – România

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING |
BREAKING | "Acord". Mohamed Salah a spus "da" şi semnează până în 2028!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Tragedie pe Drumul Morţii E 85 în Suceava, în a doua zi de Crăciun: O mașină a luat foc după o coliziune cu o autocisternă. Doi părinţi şi copilul lor au ars de vii
Tragedie pe Drumul Morţii E 85 în Suceava, în a doua zi de Crăciun: O mașină a luat foc după…
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×