Calificare tristă pentru Ungaria! Formația maghiară a terminat al doilea meci la egalitate la Campionatul Mondial, într-un meci în care a fost cotată ca mare favorită
Ungaria a prins o grupă nemaipomenită la Campionatul Mondial de handbal masculin, dar nu reușește să profite din plin acest lucru. După 25-25 cu Argentina în meciul de debut, maghiarii au terminat azi la egalitate și cu Egipt, scor 30-30. Europenii s-au calificat totuși în Main Round.
Miza partidei cu Egipt a fost cu bătaie lungă, în sensul de a urca până în Top 8 la Campionatul Mondial, adică o calificare în turneele preolimpice de la Tokyo. Ungaria a avut culoar (a prins doar Suedia dintre echipele mari), rezultate doar parțial. Victoria cu Qatar cu 32-26 ar putea să conteze prea puțin în economia clasamentului din Main Round, pentru că Egipt a urcat peste selecționata din Orientul Mijlociu și are prima șansă la calificare, având în vedere că va înfrunta Angola în ultima rundă. Peste Qatar se află acum și Argentina. Este adevărat, vicecampioana mondială din 2015 are meci în această seară cu Suedia, iar dacă se va impune va schimba toate calculele.
Africanii au tras cu dinții să nu piardă acest joc, singura șansă pentru a continua cursa de calificare în grupele principale, iar într-un final au putut să zâmbească grație spiritului de luptă. Ungaria a început în forță, cu 5-2 și 9-5, dar Egipt a avut o revenire incredibilă. Tânărul Eltayar a închis poarta, maghiarii nu au marcat 10 minute, astfel că de la 8-11 scorul a devenit 14-11. Finalul de repriză a fost salvat de Laslo Nagy, care a marcat de două ori, iar Ungaria a intrat la egalitate la cabine, 14-14.
În partea secundă, cele două apărări nu au mai ținut, iar ambele echipe au marcat la foc continuu. După alte 17-18 minute în care Egipt a fost în avantaj, chiar și la patru goluri la începutul reprizei, 19-15, Ungaria a echilibrat partida, iar finalul a fost cu dese răsturnări de situație. În cele din urmă, nicio națională nu s-a mai putut desprinde, astfel că la final s-a înregistrat 30-30. Ungaria s-a calificat la acest scor, dar Egipt a fost echipa care s-a bucurat pentri că își poate urma la rândul ei adversara în Main Round.
Selecționata ungară mai are mâine un meci cu Suedia, iar dacă nu va câștiga, foarte probabil va avansa doar cu 1 punct în Main Round. Greu în aceste condiții să mai emită pretenții cu echipe precum Danemarca și Norvegia.