Campioana Europei, Viborg HK, umilită pe teren propriu

Echipa daneză de handbal feminin Viborg HK, câștigătoarea Ligii
Campionilor în sezonul trecut, a fost învinsă categoric duminică,
pe teren propriu, de Buducnost Podgorica, scor 34-25 (18-16), în
grupa A din competiție.

Transferată în vară la Buducnost, fosta vedetă a celor de la
Viborg, Bojana Popovici, nu a fost după cum se aștepta toată lumea,
vioara întâi, pe terenul danezelor, ea marcând cinci goluri. În
schimb, Bulatovici a reușit să marcheze 12 goluri, din orice unghi,
scoțându-le din minți pe campioanele Europei, printre care se
numără și tricolorele Cristina Vărzaru și Carmen Amariei. Niciuna
dintre ele nu a fost în prim-plan, Vărzaru marcând doar două
goluri, în timp ce Amariei a jucat mai mult faza de apărare.
Principalele marcatoare pentru Viborg au fost Mikkelsen 8 goluri,
Jurack 7 și Chebbah 6, iar pentru Buducnost, Bulatovici 12,
Popovici și Djokici, câte 5.

Cu victoria nesperată de pe terenul celor de la Viborg,
Buducnost este liderul grupei A, cu 4 puncte, în timp ce Viborg și
Dinamo Volgograd pe următoarele locuri, cu câte 2 puncte, iar IK
Savehof, pe ultimul (0).

În etapa viitoare, Viborg va juca în deplasare, cu Dinamo, în 24
octombrie, după acel meci, Vărzaru și Amariei urmând să vină în
țară, pentru participarea cu naționala la Trofeul Carpați, de la
Drobeta Turnu Severin (29-31 octombrie).

Mediafax

Publicat: 17 10. 2010, 21:45
Actualizat: 17 10. 2010, 21:46