Campioana HCM Constanța, egal în deplasare la CSU Suceava
Campioana HCM Constanța a remizat miercuri, în deplasare, cu formația CSU Suceava, scor 24-24 (13-13), în meci jucat în devans la etapa a 21-a a Ligii Naționale.
Cu titlul național în „buzunar”, obținut încă din etapa trecută, HCM Constanța nu a reușit miercuri un meci prea bun, încheind la egalitate cu CSU Suceava.
Partida s-a jucat în devans, în cadrul etapei a 21-a, deoarece formația moldavă evoluează în semifinalele Challenge Cup în 27 aprilie, la data oficială a rundei.
După remiza de miercuri, HCM Constanța adună 38 de puncte, în timp ce echipa CSU Suceava urcă pe locul 4, cu 28 de puncte.