Franța, reprezentativa care a dominat handbalul feminin în ultimii 2 ani, a rămas fără victorie și după a doua zi la Campionatul Mondial din Japonia. În această dimineață, echipa lui Olivier Krumbholz a terminat la egalitate cu Brazilia, 19-19, într-un meci din Grupa B.
Campioana mondială și en-titre tremură serios pentru calificarea în Main Round, având în vedere că în prima zi a cedat cu Coreea de Sud (27-29), iar în față mai are două jocuri cu Germania și Danemarca, teoretic cei mai dificili adversari din grupă.
Franța și Brazilia au avut în general un meci destul de echilibrat, diferența maximă fiind de trei goluri în prima repriză, 10-7 în favoarea reprezentantei Europei. În ultimele două minute, selecționata lui Ovilier Krumbholz a rămas în inferioritate numerică după descalificarea jucătoarei Nze Minko, dar a reulit să marcheze prin Lacrabere pentru scorul de 19-18. Eduarda Amorim a egalat la 19-19 cu câteva secunde înainte de final.
Tot în această dimineață, în Grupa C, din care face parte și România, Muntenegru a învins Kazakhstan cu 30-21. Jovanka Radicevic a marcat nu mai puțin de 9 goluri. Muntenegru are patru puncte după primele două zile.
Foto: IHF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER