Aproape să ne stea inima! România, victorie modestă cu Kazakhstan la Campionatul Mondial de Handbal. Cristina Neagu, menajată pentru „finala” cu Muntenegru
ROMÂNIA – KAZAKHSTAN 22-20
România a obținut a doua victorie la Campionatul Mondial de Handbal Feminin, după ce s-a impus cu 22-20 în fața naționalei Kazakhstan. A fost însă un succes cu multe transpirații.
Nici cei mai pesimiști suporteri nu și-au imaginat că tricolorele ar fi putut avea emoții cu modesta Kazakhstan, chiar și fără Cristina Neagu în teren, menajată pentru jocul cu Muntenegru de miercuri (ora 8:00). Dar România a avut în general o prestație modestă, iar pe final a jucat chiar sub orice critică, motiv pentru care diferența a fost minimă în minutul 59, scor 21-20.
Kazakhstan a avut chiar șansa egalării, dar a scăpat mingea din mână la penultimul atac, scutind astfel naționala lui Tomas Ryde de un chin și mai mare. Contează în final cele două puncte obținute de România, dar evident că nici acest joc nu va fi uitat prea curând!
EVOLUȚIA SCORULUI
22-20 Elena Dache înscrie golul victoriei. Pe final, Tomas Ryde a fost nevoit să le readucă în teren pe Perianu și Udriștioiu.
Cu un minut și jumătate înainte de final, Kazakhstan solicită time-out, fiind în situația de a egala România.
Tomas Ryde cere time-out în minutul 57 la scorul de 21-20. Cine ar fi crezut că România poate ajunge într-o asemenea situație cu Kazakhstan, să tremure pentru victorie!
20-19 România are un final cu emoții și cu Kazakhstan, după joc din ce în ce mai slab al României (min. 55).
A intrat în teren și Yuliya Dumanska. Portarul de la Vâlcea are o primă intervenție.
20-16 Ana Maria Iuganu marchează pentru o diferență de patru goluri. Time-out în tabăra adversă.
18-15 Denisa Dedu lansează contraatacul, iar Aneta Udriștioiu readuce liniștea în tabăra tricoloră.
17-15 Crina Pintea înscrie dintr-o aruncare de la 7 metri. Adversara joacă în inferioritate numerică.
16-15 Kazakhstan se apropie amenințător pe fondul unui joc tot mai slab al naționalei, care tratează fazele de atac cu multă lejeritate (min. 42). Tomas Ryde solicită time-out, iar Cristina Neagu le cere colegelor mai multă atenție în apărare.
A intrat în poartă și Denisa Dedu, care se opune unei șanse a naționalei Kazakhstan să se apropie la 2 goluri.
16-13 Pe fondul unui joc fără substanță al naționalei, adversara reface diferența de la pauză (min. 38).
16-11 Mădălina Zamfirescu a înscris un gol de generic, sub bară.
15-11 Ana Maria Iuganu a intrat în teren la începutul părții secunde și a marcat primul gol.
România intră la cabine cu 14-11, după o primă repriză în care a avut permanent controlul, dar fără să exceleze. Cristina Neagu, Denisa Dedu și Yuliya Dumanska nu au jucat deloc, iar Gabriela Perianu și Aneta Udriștioiu au stat în teren doar 14-15 minute. De asemenea, Crina Pintea a jucat mai mult în apărare. Jucătoarea de la CSM București este și principala marcatoare a echipei cu 4 goluri.
Cum au venit golurile:
14-10 Patricia Vizitiu și-a luat revanșa după acel 7 metri ratat cu un gol la vinclu. Interul dreapta a ajuns la 3 goluri.
13-10 Laura Pristăvița marchează în minutul 28, după o perioadă mai lungă de ineficacitate a României.
Patricia Vizitiu a pus la pământ portarul naționalei Kazakhstan dintr-o fentă la 7 metri, dar tot nu a reușit să înscrie. Interul dreapta a tras în adversară.
12-10 Este un joc de antrenament pentru România, astfel că pe fondul unei concentrări mai scăzute, Kazakhstan a redus din diferență (min. 25).
11-5 Sonia Seraficeanu a intrat cu mult curaj și marchează trei goluri consecutive pentru prima reprezentativă.
9-4 Abia intrată pe teren, Sonia Seraficeanu a marcat pe contraatac, al treilea al României din acest meci. Avem diferența maximă a jocului de până acum (min. 18)
7-3 Crina Pintea a dominat terenul până acum, reușind să marcheze și al patrulea gol. Au fost retrase pe bacă pentru a fi menajate și Gabriela Perianu și Aneta Udriștioiu.
5-2 Gabriela Perianu mărește diferența în favoarea României, după a patra intervenție a portarului Diana Ciucă (min. 13).
4-2 Crina Pintea ajunge la 3 goluri după 9 minute. România înscrie pe contraatac după o serie de ratări.
2-0 Gabriela Perianu transformă o aruncare de la 7 metri obținută de Cristina Florica.
1-0 Crina Pintea deschide scorul pe un contraatac. România a fructificat a doua șansă din meci. Cristina Neagu nu este în teren. Diana Ciucă a început titular.
În echipa României a fost operată o modificare. În locul pivotului Raluca Băcăoanu a intrat al treilea portar, Diana Ciucă.
România va întâlni, marți, de la ora 12:00, naționala Kazakhstan în al treilea meci la Campionatul Mondial de Handbal Feminin de la Kumamoto. Va fi și al treilea meci al zilei în Grupa C, după derby-ul Ungaria – Muntenegru și Spania – Senegal, jocuri care vor începe la ora 8:00.
Evoluția României poate fi urmărită la Telekom Sport 1, Digi Sport 1 și Look Sport.
Kazakhstan pare a fi cel mai facil adversar al tricolorelor în Japonia. Adversara de marți a României are deja un golaveraj minus 33, după 15-39 cu Ungaria și 21-30 cu Muntenegru. La mai puțin de 20 de ore de terminarea întâlnirii, naționala condusă de Tomas Ryde va avea „finala” cu Muntenegru (miercuri, ora 8:00).
Reprezentanta Asiei are nu mai puțin de 10 jucătoare cu vârsta maximă de 23 de ani. Mezina lotului este Seitkassym Zhanerke, în vârstă de 16 ani.
Kazakhstan a revenit la Campionatul Mondial după 4 ani, după ce a ocupat locul 4 la Campionatul Asiei în 2018.
România și Kazakhstan au fost adversare și la ediția din 2015, tricolorele reușind să se impună atunci destul de clar, cu 36-20.
Sursa foto: IHF