ROMÂNIA – SENEGAL 29-24 (FINAL)
România a obținut prima victorie la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din Japonia, după victoria cu 29-24 în fața naționalei Senegal. Cristina Neagu a marcat 13 goluri. Firesc, handbalista a fost desemnată și MVP-ul întâlnirii.
România nu a avut deloc un meci ușor nici cu Senegal, dar cel mai important aspect a fost atitudinea tricolorelor. Neagu & Co au reușit să se ridice după înfrângerea urâtă cu Spania.
După un început bun de joc, în care România s-a desprins la 11-4, rezultat la care au contribuit interii Perianu și Polocoșer, au apărut ceva probleme în apărare, iar Senegal a revenit în joc.
În situațiile dificile, România a fost ajutată din plin de Cristina Neagu, care a marcat gol după gol. Portarii Denisa Dedu și Yuliya Dumanska au venit cu un plus în poartă, dar în atac totul a depins de Neagu care a găsit soluții în toate momentele de presiune ale jocului. Cu golurile căpitanului, naționala a reușit să-și țină adversara la o distanță de 3-4 goluri, astfel că România a avut un final fără emoții. În ultima parte au spart gheața și jucătoarele din linia a doua, Ostase, Seraficeanu și Zamfirescu, cu goluri care ar putea să le ajute pe viitor la moral.
EVOLUȚIA MECIULUI
29-24 Iuganu și Zamfirescu au marcat ultimele goluri pentru România, astfel că naționala a obținut primele puncte.
26-22 Cristina Neagu a ajuns la al 13-lea gol în această întâlnire.
24-20 A marcat primul gol la Campionatul Mondial și Sonia Seraficeanu (min. 52).
23-18 România se desprinde din nou la cinci goluri după o fază bine lucrată. Lotrena Ostase a ajuns singură pe semicerc și a îndeplinit o formalitate în minutul 50.
Yuliya Dumanska apără un 7 metri în minutul 48 și mai risipește din emoții. România are un avantaj de patru goluri, 22-18 (min. 48).
21-17 Cristina Neagu face un meci foarte solid. În 45 de minute a ajuns deja la 10 goluri, având un procentaj de 77%.
19-16 România deschide frumos jocul până la extremă, iar Udriștioiu finalizează fără emoții.
18-16 Cristina Neagu aduce puțină liniște cu al 8-lea gol personal în această întâlnire.
17-16 Dapina marchează pentru Senegal, iar jocul devine tot mai periculos.
Denisa Dedu scoate România dintr-o situație foarte dificilă (17-15). Anca Polocoșer a fost eliminată la rândul ei două minute. Naționala României a ajuns la 12 minute de eliminare.
17-14 Cristina Neagu încarcă foarte bine și trage fără speranță pentru Sako, portarul de la Nice.
16-13 Cristina Neagu sparge gheața pentru România în partea secundă.
15-13 Startul reprizei a doua vine cu o eliminare în tabăra tricoloră, a cincea din acest meci. Raluca Băcăoanu a fost trimisă pe margine. Senegal a marcat prin Ndiaye de la 7 metri, care a apoi a fost la rândul ei eliminată.
România pleacă la cabine cu un avantaj de trei goluri, 15-12. Aneta Udriștioiu a fost ghicită la ultima fază de Sako, ratând dintr-o situație de unu la unu. De la aceeași oră se joacă și Spania – Ungaria. Ibericele sunt în avantaj, scor 18-13.
15-11 Denisa Dedu are două parade importante, iar România prinde din nou aripi. Cristina Neagu transformă o aruncare de la 7 metri și ajunge la 5 goluri înscrise.
13-11 Aneta Udriștioiu întrerupe seria pozitivă a Senegalului, dar aceeași Camara ajunge rapid în atac și înscrie.
12-10 Selecționata africană ajunge periculos în spatele României în minutul 24. Vine și mult așteptatul time-out.
12-9 Camara pătrunde în zonă centrală și aduce Senegal la trei goluri diferență. România ratează trei atacuri consecutive. Mai mult, Crina Pintea este eliminată.
12-8 Primele momente de slăbiciune ale României în defensivă, iar Senegal reduce din diferență (min. 22).
11-4 Cristina Neagu și-a intrat în mână și a marcat al treilea gol în ultimele 5 minute.
Dumanska apără o aruncare de la 7 metri la scorul de 10-4. Naționala României este în inferioritate, după o eliminare văzută de Gabriela Perianu.
9-3 România este dezlănțuită, iar după 13 minute de joc ajunge la o diferență de șase goluri. Ultima reușită i-a aparținut pivotului Crina Pintea.
8-3 Cristina Neagu plutește peste apărarea adversă și marchează pentru prima dată în acest meci.
7-3 Gabriela Perianu este la rândul ei în zi bună, două reușite din două aruncări. România atinge diferența maximă în minutul 11. Bougeant solicită time-out. În tabăra tricoloră vorbește Costică Buceschi.
6-3 Polocoșer a intrat cu foarte mult curaj și ajunge la a treia reușită din acest meci, după o pătrundere prin partea dreaptă de atac. Mădălina Zamfirescu a fost eliminată 2 minute.
5-2 Vine și primul contraatac fructificat de România la acest Mondial. Marchează Ana Maria Iuganu.
3-0 Anca Polocoșer este surpriza plăcută a echipei în debutul partidei. Jucătoarea de la Minaur marchează din inter dreapta, după ce la prima reușită a dat gol de pe postul de inter stânga.
2-0 România începe cu dreptul în acest meci. Perianu și Polocoșer, jucătoarele care evoluează alături de Neagu la linia de 9 metri, au înscris primele două goluri.
România a început partida în apărare, la fel ca și ieri cu Spania.
Cele două distribuții:
România: Dedu, Dumanska; Florica, Neagu, Perianu, Pintea, Pristaviță, Udriștioiu, Iuganu, Polocoșer, Dache, Zamfirescu, Vizitiu, Seraficeanu, Băcăoanu, Ostase
Senegal: Lo, Sako; Seck, Sankhare, Camara, Keita, Ndiaye, Kante, Paye, Ba, Sene, Sylla, Sy, Dapina, Kamdop, Diop
Ambele naționale au pierdut în prima zi. România a suferit o înfrângere istorică, scor 16-31 cu Spania. În schimb, Senegal a cedat la mare luptă cu Muntenegru, cu 29-25.
„Nu-mi aduc aminte în ultima perioadă când România a fost învinsă de maniera asta. Nu ştiu, trebuie să facem ceva pentru că mai sunt patru meciuri, am văzut că şi Senegal joacă foarte bine. Avem nevoie să ne îmbărbătăm, să privim înainte. Jucând aşa, nu putem să câştigăm meciuri”, a fost reacția Cristinei Neagu după meciul de ieri.
Rezultatele primei zile la Campionatul Mondial
Grupa A: Norvegia – Cuba 47-16, Serbia – Angola 32-25, Slovenia – Olanda 32-26
Grupa B: Germania – Brazilia 30-24, Danemarca – Australia 37-12, Franța – Coreea de Sud 27-29
Grupa C: Ungaria – Kazakhstan 39-15, România – Spania 16-31, Muntenegru – Senegal 29-25
Grupa D: Japonia – Argentina 24-20, Rusia – China 26-11, Suedia – DR Congo 26-16
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER