Campioana României la handbal masculin, HCM Constanța și-a prezentat sâmbătă, la Sala Sporturilor, ultimele trei achiziții din această perioadă, interul stânga Alexandru Stamate, pivotul Gheorghe Irimescu și interul dreapta Bogdan Criciotoiu
„Alexandru Stamate a semnat un contract până în vară cu drept de prelungire în caz că se va acomoda la Constanța, Irimescu este jucătorul nostru până în vara lui 2012, iar Bogdan Criciotoiu a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane și jumătate. Vrem ca în timp să devenim în handbalul masculin românesc ceea ce este Oltchim la feminin. Să fim nucleul echipei naționale. În Europa suntem deja un brand, însă vrem să devenim și un brand puternic”, a declarat directorul exectiv al HCM Constanța, Nurhan Ali.
Alexandru Stamate are 29 ani, 2,08 metri și a evoluat ultima dată la UCM Reșița, la fel ca Gheorghe Irimescu (30 ani). Interul dreapta Bogdan Criciotoiu are 21 ani și a fost component al echipei Pandurii Târgu Jiu. „Mă bucur că am ajuns la Constanța și sper să pot ajuta echipa să-și îndeplinească obiectivele”, a spus Stamate.
„Îmi doream de mult să pot juca la HCM, însă doar acum s-a putut realiza transferul. Va fi o concurență mare pe posturi, dar cu siguranță va juca cine va fi mai în formă”, a afirmat și Irimescu, în timp ce Criciotoiu a spus că nu îl sperie concurența de la HCM: „Am ales performanța și la Constanța am șansa mai mult ca oriunde alta parte în țară de a ajunge rapid și la echipa națională”.
HCM l-a transferat în urmă cu două săptămâni și pe pivotul Marius Novanc.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER