Când revine Cristina Neagu pe teren și unde va face recuperarea după operația la genunchi! Anunțul Gabrielei Szabo
Gabriela Szabo, directorul general al CSM București, a explicat la Gala Atletismului Românesc care e situația Cristinei Neagu. Liderul echipei naționale și al CSM-ului s-a operat în Belgia, ea suferind o ruptură de ligament anterior încrucișat la genunchiul drept în timpul meciului cu Ungaria, de la Campionatul European din Franța.
„Cristina Neagu este bine, am vorbit cu ea și aseară. Ea își dorește să înceapă cât mai repede recuperarea. Cred că recuperarea o va face în România. Dar totul depinde de ea, noi o susținem cu tot ce putem în așa fel încât să se întoarcă cât mai repede pe teren. Cristina are un psihic de invidiat, ceea ce este un lucru extraordinar. Sunt ferm convinsă că toți cei din jurul ei, familia, noi, prietenii, o vom motiva pentru a rămâne pozitivă și a continua sportul de performanță”, a spus Szabo.
„Se simte absența Cristinei Neagu din teren. Zilele trecute am avut discuții și cu antrenorul (n.red. – Dragan Djukic) să vedem ce putem face astfel încât să ne atingem obiectivele. Pentru că obiectivele noastre la handbal feminin sunt destul de îndrăznețe, iar în acest moment două jucătoare foarte importante lipsesc din motive medicale (n.red. – Cristina Neagu și Amanda Kurtovic). Știu că secția de handbal se ocupă acum de eventuale transferuri. Probabil săptămâna viitoare voi avea o listă de jucătoare, dar în acest moment eu nu am niciun un nume pe care să îl anunț”, a mai spus oficialul CSM-ului.