Capăt de drum pentru Minaur Baia Mare în European Handball League. Echipa lui Costică Buceschi a fost învinsă de Nantes cu scorul de 36-34 în prima semifinală.
A doua semifinală se desfășoară de la ora 19:00, între Siofok și Herning-Ikast.
European Handball League (fosta Cupă EHF) se încheie în premieră cu un Final Four și la feminin.
Minaur Baia Mare a obținut dreptul de organizare al Final Four și a sperat că va merge până la capăt în această competiție. Mai ales că a ajuns la startul competiției după 18 victorii consecutive în toate competițiile (două realizate la „masa verde”). Entuziasmul pe care l-a câștigat în ultima vreme nu s-a regăsit însă și în semifinala cu Nantes. Din contră, Baia Mare a părut mai degrabă o echipă puțin obosită.
Reprezentanta României a suferit o pierdere imensă înaintea acestui joc. Jelena Lavko s-a accidentat la jocul cu Gloria Bistrița, în ultima etapă de campionat. Interul dreapta a fost trecută pe foaia de joc și chiar a intrat accidentată câteva minute în prima repriză. După câteva faze, ea a fost scoasă însă pe brațe.
Jocul a început prost prentru gazde încă din primele minute. Brazilianca Bruna de Paula, care va ajunge din vară la Metz, și-a pus amprenta pe primele minute. Ea a marcat 3 goluri în primele 6 minute, iar Nantes s-a desprins la 6-3. Minaur a fost astfel nevoită să alerge de la bun început după adversară.
Problemele au fost mari în apărare. Și în special la repliere. Reprezentanta Franței a alergat foarte mult, iar Baia Mare nu a putut ține pasul. În primele 16 minute, formația lui Costică Buceschi primise deja 14 goluri, iar până la pauză a încasat nu mai puțin de 21 de goluri. Enorm! La cabine, Nantes a plecat cu un avantaj de 6 goluri, 21-15.
Pe lângă accidentarea Jelenei Lavko, Minaur nu a mai fost ajutată nici de Jovana Kovacevic în acest meci. Interul stânga a făcut un sezon de senzație, dar azi nu i-a ieșit practic nimic. În prima repriză a avut un procentaj de 20%, după ce a ratat 8 din cele 10 mingi. Kovacevic a irosit alte două acțiuni la începutul părții secunde, astfel că apoi nu a mai jucat până la final.
După ce a luat un avans de 7 goluri, Guillaume Saurina și-a retras câteva titulare pe banca tehnică, probabil în tentativa de a salva o parte din energie pentru finala de mâine. Doar că acest lucru putea să o coste pe Nantes. Oaspetele și-au mai pierdut din luciditate, Filippa Idehn a avut și ea câteva intervenții utile, iar Minaur a revenit neașteptat în meci. În minutul 49, Cristina Laslo a înscris un eurogol, iar egalitatea a fost restabilită, 27-27.
Nu a fost însă și un final încins de meci, pentru că Minaur a avut din nou o „cădere”. Echipa franceză și-a regăsit rapid cadența, iar în 6 minute a luat din nou un avans de 5 goluri, 33-28. De la acest scor totul a devenit clar. Echipa franceză a câștigat la final cu 36-34, iar duminică va evolua cu trofeul pe masă.
Nantes – Minaur Baia Mare 36-34 (21-15)
Andre, Placzek; Almeida De Paula 8, Hagman 11, Loquay, Ayglon 2, Dancette, Finstad, Gassama 2, Kieffer, Ahanda 1, Mitrovic 1, Kpodar 7, Maubon, Escribano, Sylla 4.
Enache, Idehn; Lavko 2, Burlachenko, Blohm 6, Cioca 5, Tănăsie 2, De Souza, Laslo 5, Araujo 7, Kovacevic 2, Fujita 1, Seraficeanu 3, Borș, Popa 1, Polocoșer.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER