Carmen Amariei a revenit pe teren după trei luni de absență!** „Am jucat cinci minute, am dat un gol, sunt foarte bucuroasă”
Handbalista Carmen Amariei, componentă a campioanei Europei,
Viborg HK, dar și a naționalei României, a revenit pe teren,
miercuri, după operația de menisc suferită în urmă cu 13
săptămâni.
„Am jucat cinci minute, am dat un gol, sunt foarte
bucuroasă. M-am simțit foarte bine, toată lumea a fost foarte
bucuroasă de revenirea mea, am început cu dreptul, cred că
problemele de sănătate s-au rezolvat. Sper că voi avea un final bun
de sezon”, a declarat, Carmen Amariei.
Echipa sa a învins formația HC Odense, pe teren propriu, cu
scorul de 27-25 (14-13), Carmen Amariei înscriind un gol, în prima
repriză.
Sâmbătă, Viborg HK va juca în deplasare, partida retur din
optimile Cupei Cupelor, cu FTC Budapesta (34-33 în tur).
Carmen Amariei s-a accidentat la meciul din Liga Campionilor,
susținut de Viborg, cu Dinamo Volgograd, iar în 3 noiembrie 2010 a
fost operată în Danemarca. A petrecut ulterior o perioadă acasă, la
Cluj, după care s-a întors la Viborg pentru recuperare.