CAZUL „IONELA GHERMAN” | S-a dus să joace handbal în Olanda, iar acum trebuie să-și plătească „dezlegarea” cu 6.000 de euro! Traseul unui transfer care poate încheia prematur cariera unei jucătoare de 19 ani

  • Ionela Aurelia Gherman (19 ani), handbalista crescută la Grupul Școlar Energetic Rm. Vâlcea, a crezut în vară că a dat prima lovitură a carierei la senioare.
  • O echipă olandeză, Westfriesland SEW i-a oferit un contract de 900 de euro / lună. Jucătoarea a acceptat propunerea, gândindu-se că în paralel ar putea să și studieze în Olanda. Numai că, ajunsă în țara respectivă, Ionela Gherman a avut o mare surpriză.

Marius Gherman, tatăl jucătoarei, susține că olandezii nu și-au respectat înțelegerea, iar Ionela s-a trezit că trebuie să muncească într-o fabrică, într-o funcție mult inferioară față de ceea ce se discutase inițial, la o bandă de ciocolată. Marius Gherman afirmă că fata sa nu a semnat niciun act, iar Federația Română de Handbal nu este interesată de soarta tinerei jucătoare. De aici pleacă cazul unei tinere handbaliste care pentru moment a fost nevoită să pună stop activității. Și începe un șir lung de bătăi de cap cu regulamente, documente semnate și nesemnate, cu un transfer care ridică multe semne de întrebare în privința modului cum s-a efectuat.

Ionela Gherman și Westfriesland SEW s-au înțeles în primă fază verbal pentru un contract pe doi ani. Tatăl jucătoarei susține însă că handbalista de 19 ani nu a semnat însă și contractul care i-a fost propus. Cum s-a derulat transferul, dacă trebuia sau nu o semnătura a jucătoarei pe cererea de transfer, pe ce bază FRH acordă dreptul de joc handbaliștilor la echipe din străinătate, sunt câteva întrebări la care am încercat să aflăm răspunsuri. Inclusiv din Olanda.

După ce a primit acordul verbal al jucătoarei, clubul olandez a demarat imediat procedurile de transfer pe axa Federația Olandeză – EHF – Federația Română – HC Activ Plopeni. Forul român a fost obligat astfel să ia legătura cu ultimul club de proveniență al handbalistei Ionela Gherman pentru a constata dacă mai există relații contractuale, obligații între cele două părți, dacă Activ Plopeni are pretenții financiare în urma acestui transfer. Florin Ciupitu, antrenorul care a avut-o elevă în sezonul 2014-2015 atât la echipa de junioare I, cu care a terminat pe locul 4 la turneul final, cât și la echipa senioare – locul 5 în Divizia A – a confirmat faptul că FRH a luat legătura cu Activ Plopeni.

Florin Ciupitu: „Fata este promițătoare, ne-am fi bătut la promovare cu ea. Cred că problema este la clubul olandez”

„Ionela era liberă de contract, ea venise de la Șc. 181 București pentru un an de zile. Mi-am dorit să o păstrăm la echipă, dar a venit acea dorință a ei și a părinților să plece în afară. Așa ne-a fost înțelegerea de la început și așa a fost până la urmă. Am văzut povestea fetei și cred că problema este la clubul olandez. Ei ar fi trebuit să negocieze un contract înainte, să-l semneze și apoi să demareze procedurile de transfer”, ne-a declarat Florin Ciupitu.

Cu această ocazie, antrenorul i-a făcut și o scurtă caracterizare handbalistei de 19 ani: „Fata ne-a ajutat foarte mult să ajungem la turneul final, dar și în Divizia A. S-a integrat imediat în echipă, drept dovadă că a bifat 80-90 din minutele jucate. Nu se pune problema să fie o handbalistă oarecare, ci are calități, este foarte cuminte și promite foarte mult. La noi s-a evidențait imediat. Cred că dacă am fi avut-o acum, pe ea și alte 2-3 fete, cu siguranță că ne-am fi luptat în acest sezon la promovarea în Liga Națională”.

Ciudățeniile formularelor de transfer: Pe „intern” este obligatorie semnătura jucătorilor. La „extern”, nu. Conform unei teorii, jucătorii sunt tratați ca niște saci de cartofi

Revenim la traseul acestui transfer internațional. FRH a obținut acordul formației Activ Plopeni. A primit și banii de la Westfriesland SEW, jumătate din suma de 2.460 de euro, reprezentând taxa de transfer internațional (cealaltă jumătate a intrat în contul EHF), însă pentru a elibera CIT-ul nu avea oare nevoie și de un document care să ateste faptul că între clubul olandez și jucătoare a avut loc un „agreement” sau măcar o semnătură a jucătoarei pe cererea de transfer?

Aici, situația devine destul de întortocheată, iar regulamentele par diferite. Pentru un transfer intern, între două cluburi, semnătura jucătorului este obligatorie pe cererea de transfer!

Cum arată formularul (foto):

În schimb, pentru transferul unui jucător între două federații naționale, nu este nevoie și de semnătura jucătorului!

„Pentru ca o jucătoare să se transfere la un club în străinătate, nu este nevoie și de semnătura ei pe cererea de transfer. Dacă face contract, semnează contractul. Dacă nu face contract, iar clubul o transferă ca amatoare, tot nu trebuie semnătură”, a susținut Bogdan Macovei, director tehnic și șef al departamentului de relații internaționale, la ProSport LIVE.

Cum arată formularul (foto):

Pe baza cererii de transfer venite din Olanda, spre exemplu, Federația din România acordă Certificatul Internațional de Transfer. O federație națională îi oferă astfel unui handbalist dreptul de a evolua într-o altă țară. „Acest lucru nu înseamnă automat și transfer. Este ca și în cazul unei mașini care are nevoie de carte verde, poate circula astfel în țara respectivă”, explică un oficial din handbalul românesc.

Și totuși, situația este foarte bizară. O handbalistă / handbalist, liber de contract într-o țară, poate să fie transferat într-o altă țară, în baza unui CIT eliberat de forul național, fără ca și sportivul / sportiva să își dorească acest lucru. Conform acestei teorii, susținută de tatăl Ionelei Gherman, jucătorul este tratat ca un sac de cartofi!

„Certificatul internațional de transfer este un alt formular, acceptat de către Federația Internațională și Federația Europeană. Trimiteți niște hârtii către IHF și EHF să modifice regulamentul”, a fost replica ironică a lui Bogdan Macovei.

Cum arată formularul CIT (foto):

 

Coincidență sau nu, transferurile jucătoarelor Eliza Buceschi și Crina Pintea în Germania sunt cu probleme, reclamă Gheorghe Tadici: „FRH a trimis CIT-urile fără să consulte și cluburile”

Așadar, FRH a încasat taxa de transfer pentru Ionela Gherman, practic misiunea forului român s-a încheiat în acel punct. Dacă jucătoarea a semnat sau nu… e o problemă ce nu a mai privit forul din Floreasca.

„Probabil că a semnat un contract în Olanda, tatăl ei spune că nu. Pe vorbe, nu știu. Noi avem contractele la cluburile noastre, unde sunt obligatorii la Liga Națională, Divizia A și juniori peste 16 ani. Când este vorba de un transfer internațional, noi cerem avizul de la clubul de proveniență din România și apoi e treaba lor între cluburi ce fac”, a susținut Bogdan Macovei.

Această ultimă idee a fost contrazisă însă de Gheorghe Tadici, antrenor la HC Zalău, care se confruntă, la rândul lui, cu o problemă legată de un transfer internațional, cel al Crinei Pintea la Thuringer.

Fostul selecționer a precizat la ProSport LIVE că Federația Română de Handbal a acordat CIT-ul (cartea verde), atât pentru Crina Pintea, cât și pentru Eliza Buceschi fără ca și cluburile din România să mai fie consultate, să li se ceară acordul:

„Ambele jucătoare au plecat cu probleme și sunt cu probleme în ziua de astăzi. Petru jucătoarea Eliza Buceschi, îmi spunea domnul Kotecz Daniel (n.r. – director sportiv HCM Baia Mare) și președintele secției, domnul Bala, că în urma unor corespondențe, Federația Europeană de Handbal a stabilit o grilă în jur de 11.600 de euro, nu știu suma exactă. Clubul din Thuringer trebuia să achite această sumă. Nici până azi, clubul nu a achitat suma, dar jucătoarea are drept de joc fără acordul clubului din Baia Mare, pe baza CIT-ului care a fost eliberat de FRH. O coincidență!”.

Gheorghe Tadici a sugerat faptul că FRH trebuia să se asigure că HCM Baia Mare a primit banii de la Thuringer și abia apoi să elibereze cartea verde pentru Eliza Buceschi

„În cazul Pintea Crina, deși se afla sub contract cu noi, am prezentat toate documentele posibile și imposibile, fostul președinte al Comisiei de Memorii a eliberat-o pe Crina Pintea de contract în mod cu totul abuziv, iar apoi a demisionat în 2 zile. Iar în perioada imediat următoare, pentru că începea competiția (n.r. Liga Campionilor) a fost transferată în partea cealaltă fără ca nouă să ne vină vreo adresă scrisă de la FRH sau o solicitare scrisă de la clubul din Germania. Ceea ce este corect, Thuringer s-a adresat Federației Germane. Mai departe la EHF, apoi la Federația Română care a eliberat CIT-ul”, a mai spus Tadici.

La transferul unui jucător român din țară în Germania a fost nevoie și de semnătura lui pe cererea de transfer

Mesajul venit din partea unui jucător român care activează la un club amator din Germania, care a susținut că în cererea de transfer trebuie și semnătura jucătorului, a produs o nouă confuzie.

Cum arată formularul:

„Este regulamentul Federației Germane. I-a cerut federația germană, noi nu știm treaba asta. În cazul Ionelei Gherman, cererea a venit de la forul din Olanda, unde nu este solicitată nicio semnătură a sportivului respectiv. A venit numai cererea. Noi, FRH nu știm care sunt documentele Federației Olandeze. Federația din Olanda a primit o cerere de transfer de la clubul respectiv, iar ei ne-au transmis-o mai departe nouă”, a replicat Bogdan Macovei.

Cum a justificat și a reacționat un oficial de la Westfriesland SEW. Gerard Al: „Semnătura ei este pe contractul de muncă”

Întrebările și discuțiile legate de detaliile acestui transfer s-au îndreptat și către Olanda. Și am ajuns la Gerard Al, unul dintre directorii clubului Westfriesland SEW. Vă redăm mai jos integral dialogul purtat:

Cum ați obținut transferul?
Chestia este că ea a vrut să joace pentru VOC Amsterdam. Ei ne-au rugat pe noi. A trebuit să plătim pentru transferul ei pentru a deveni membru al asociației noastre.

Da, dar pentru a plăti trebuia să înaintați o cerere de transfer către federație și așa mai departe până la club.
Da, exact.

Ați înaintat această cerere de transfer la federația olandeză?
Da, am înaintat-o.

Semnătură ei e pe contract?
Da.

Sigur?
(Nerăbdător) Semnătura ei e pe…pe…actul care e contractul de muncă pentru oamenii care fac asta pentru noi.

Da, dar este un contract de muncă, nu unul pentru handbal.
Nu. Dar trebuia să plătim suma de transfer pentru că a venit din România. Voia să joace în Olanda.

Ne puteți trimite o copie a cererii trimise federației?
Da.

Ulterior, Gerard Al a trimis doar un document semnat de jucătoare, prezentat a fi contractul de muncă. ProSport i-a cerut din nou cererea de transfer, însă a primit înapoi copia unei discuții pe mail între un oficial al federației olandeze, Natascha Williams, și oficialii federației române, în care Williams le prezenta omologilor săi de la București „eforturile grele” pe care clubul Westfriesland le depusese pentru a o transfera pe Ionela Gherman.

Contactat din nou, Gerard Al a răspuns că încearcă să obțină de la federația olandeză cererea de transfer înaintată de club în luna august.

Oficialul clubului olandez a pus la dispoziția ziarului ProSport și „factura” pe care handbalista ar trebui să o plătească pentru a primi acceptul clubului olandez să se transfere în altă parte. Anumite costuri sunt incredibile. Pe lângă suma plătită ca taxă de transfer la EHF și FRH, Westfriesland îi solicită Ionelei Gherman două drumuri făcute cu mașina de Gerarl Al. Olandezul o taxează pe handbalistă cu 0,40 de euro / km (!), adică preț final 170 de euro. De asemenea, tinerei jucătoare i se „impută” imprimarea numelui sponsorului pe tricou cu 13,89 de euro, chiar și mâncarea la familia Spijkerman – 300 de euro! În total, suma este de 3.425,29 de euro

 

SCM Pitești a vrut să o legitimeze pe Gherman, dar a zis pas când a aflat că trebuie să plătească aproape 6.000 de euro

Deși pare să aibă tot viitorul handbalistic în față, Ionela Gherman nu mai poate juca în prezent handbal. Pentru a reveni în teren, un club din România trebuie să solicite transferul ei. Acesta ar fi primul pas.

„Nu avem cerere de transfer pentru Ionela Gherman de la niciun club din România. În momentul în care o să avem o cerere de transfer de la un club din România o să facem același lucru ca și olandezii. Deci, clubul din România va trebui să plătească 1.230 de euro taxă la federația olandeză și 1.230 la EHF”, a declarat Bogdan Macovei, director tehnic FRH.

O cerere de transfer pe numele ei a existat la începutul lunii septembrie, din partea echipei SCM Pitești (Divizia A). Gruparea respectivă chiar era dispusă să achite cartea verde (2.460 de euro, Federației Olandeze și EHF). „S-a trimis o cerere de transfer către Olanda, via Viena, clubul de acolo a transmis doleanțele. În afară de cartea verde, clubul din Pitești trebuia să achite și niște extracosturi (n.r. cei 3.425 de euro menționați mai sus), moment în care SCM a renunțat la transfer”, a povestit Gheorghe Bejenariu, președinte AJH Pitești și membru în CA al FRH. În total, transferul Ionelei Gherman la o formație din România costă 5.865 de euro, sumă pe care nici cluburi din Liga Națională nu par dispuse să o achite pentru o jucătoare de 19 ani. Așadar, situația handbalistei este blocată!

„Nu Federația Română este cea vinovată pentru această situație, nu poate greși în cazul de față pentru că nu îi permite EHF. Este vorba despre un transfer internațional, iar judecata trebuie să aibă loc în Olanda, acolo unde jucătoarea trebuie să solicite documente pentru cazare, masă, transport și ce îi mai cere gruparea olandeză să plătească”, a mai spus Gheorghe Bejenariu, fost arbitru internațional.

Greu de spus cum se va încheia acest caz, în primul rând pentru handbalistă. Pentru că nu a primit mai multe răspunsuri în privința modului cum s-a efectuat transferul dinspre România, familia Gherman a luat serios în calcul să meargă în justiție.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 13 11. 2015, 16:54
Actualizat: 18 11. 2015, 15:10