CSM București a sperat că va prinde ultimul loc în play-off, după ce a trimis o hârtie la Federația Română de Handbal, sub formă de contestație, în care a solicitat ca HC Zalău să piardă ultimele meciuri de campionat cu 10-0 și să fie depunctată. La ultimele jocuri din Liga Națională, Gheorghe Tadici a avut ecuson D, adică de delegat. Federația Română de Handbal i-a schimbat ecusonul din A în D, întrucât antrenorul s-ar fi aflat într-o stare de incompatibilitate, adică nu putea să fie „principal” la o echipă și, în același timp, membru în Consiliul de Administrație. Situația a fost îngăduită mulți ani de conducerea federației, din moment ce Tadici a fost membru în forul de conducere al handbalului românesc de peste 16 ani.
HC Zalău avea obligația ca în 30 de zile să angajeze un alt antrenor principal. Până la finalul sezonului au trecut doar 29 de zile
CSM București s-a legat de faptul că HC Zalău n-a avut pe banca tehnică un antrenor principal în ultimele etape, inclusiv la meciul direct, așa cum se specifică în regulament. Șansele de reușită ale formației bucureștene au fost însă minime din start din moment ce o contestație este admisă înaintea unui meci, la pauză sau la 10 minute după terminarea jocului. Practic, hârtia trimisă de CSM București a avut mai mult un rol de informare, conform precizărilor făcute de oficiali ai forului din „Floreasca”. „Cluburile sunt obligate să încheie contracte de muncă sau contracte de prestări servicii cu antrenori principali și antrenori secunzi, autentificate la Notariat”, se specifică în actul trimis de CSM București la FRH.
Cazul s-a încheiat de la acest punct pentru Comisia de Competiții, din moment ce HC Zalău are înregistrat la federație un contract de antrenor principal cu Gheorghe Tadici încă din 2012. Mai mult, după ce antrenorului i s-a retras ecusonul A, HC Zalău avea obligația ca în 30 de zile să angajeze un alt antrenor principal. Ori ultimul meci de campionat al formației sălăjene, cel disputat cu Corona Brașov, a venit în a 29-a zi de la respectivul moment, CSM Ploiești – HC Zalău.
Așadar, cazul Tadici a devenit nul, astfel că CSNM București a rămas în afara play-off-ului, conform clasamentului la sfârșitul sezonului regulat. Șansa de a prinde o cupă europeană ar fi un traseu cât mai lung în Cupa României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER