Ce duel pentru titlu, Costică Buceschi vs Steluța Luca! Campioni în Liga Națională cu Baia Mare, respectiv Oltchim, cei doi antrenori s-au calificat cu echipele lor la turneul final de junioare I

Primul titlu al sezonului din handbalul românesc se va decerna la junioare I, categorie de vârstă la care s-au stabilit în această perioadă și cele 8 finaliste. La turneul final s-au calificat și antrenorii care au cucerit ultimele două titluri în Liga Națională, Steluța Luca (2013, Oltchim) și Costică Buceschi (2014, HCM Baia Mare).

HC Activ Plopeni, CSM București, Gr. Șc. Energetic Rm. Vâlcea și CSS Dinamo Brașov sunt cele patru grupări care au câștigat în această săptămână turneele semifinale. Au fost patru turnee interesante, cu multă adrenalină și foarte mulți nervi stârniți de arbitraje sau de condiții de joc. Spre exemplu, la Buhuși, turneul s-a desfășurat într-un „congelator”, mai mulți parcipanți susținând că în sală a fost mai frig decât în aer liber.

Interesant este faptul că două din cele patru echipe câștigătoare ale turneelor semifinale au pe banca tehnică antrenorii care au câștigat ultimele două titluri în Liga Națională: Steluța Luca (Energetic Rm. Vâlcea), echipă la care colaborează cu Marius Dănuleț, și Costică Buceschi (CSM București). Cei doi au obținut trofeele cu Oltchim, respectiv HCM Baia Mare. 

Cei doi antrenori nu se vor putea întâlni decât în semifinale sau finală. Componența celor două grupe de la turneul final se prezintă în felul următor: Șc. 181 București, CSM București, Univ. Reșița și CSS Dinamo Brașov (grupa 2); Activ Plopeni, CSS Odorhei, LPS Roman și Grup Școlar Energetic Rm. Vâlcea. Turneul final se va desfășura în perioada 30 aprilie – 4 mai, gazda nefiind încă desemnată.

La turneul final va fi de urmărit și duelul dintre Șc 181 și CSM, având în vedere istoria conflictului dintre cele două cluburi, Maximilan Gavrilă acuzând partea adversă că i-a furat jucătoare. Chiar și cu mai multe jucătoare pierdute, ASC Șc 181 București a rămas o echipă redutabilă la această categorie de vârstă. La capitolul „de urmărit” este și duelul dintre campioanele mondiale de junioare din Macedonia. Mai multe finaliste au în componență handbaliste medialiate cu aur la turneul final. Dinamo Brașov se bazează pe 5 jucătoare de la CNE: Prodan, Onicaș, A. Ilie, Dindiligan și Bontea.

Echipele calificate pentru turneul final de junioare I

  • HC Activ CSO Plopeni (antrenor Nicolae Nimu)
  • ASC Șc 181 București (antrenor Maximilian Gavrilă)
  • CSM București (antrenor Costică Buceschi)
  • CSS Odorhei (antrenor Zsolt Mester)
  • Gr. Șc. Energetic Rm. Vâlcea (antrenori Marius Dănuleț și Steluța Luca)
  • Universitatea Reșița (antrenor Cristian Busuioc)
  • CSS Dinamo Brașov (antrenor Cristina Romilă)
  • LPS Roman (antrenor Ioan Holban)

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 05 04. 2015, 16:36
Actualizat: 05 04. 2015, 18:46