Naționala de handbal feminin a României a dat de pământ și cu Grecia în preliminariile pentru Euro: meciul s-a încheiat cu scorul de 32-20 pentru echipa noastră.
După succesul cu 49-17 în fața Bosniei, România a câștigat fără emoții și cu Grecia, scor 32-20. Asta chiar dacă vedeta Cristina Neagu a fost indisponibilă pentru acest joc din cauza unei inflamaţii la genunchi.
Principalele marcatoare ale partidei de sâmbătă au fost Chatziparasidou – 4 şi Zygoura – 4 pentru Grecia, respectiv Dindiligan – 5, pentru România.
Cu 81 de goluri marcate, echipa lui Florentin Pera ocupă primul loc în grupă. Fanii noștri veniți la meci au dat recital, iar scandarea preferată a fost „ce echipă avem, ne face să bem!”
Ediţia din 2024 va fi prima cu 24 de echipe la start şi va fi găzduită de Austria, Ungaria şi Elveţia. Primele două clasate în grupele preliminare se califică la turneul final.
La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România a avut prestații modeste și s-a clasat abia pe locul 12.
România va întâlni Croația abia anul viitor, în preliminariile pentru Euro.
În decembrie, fetele noastre participă la Campionatul Mondial, acolo unde adversarele noastre sunt Chile, Serbia și Danemarca, una dintre favoritele la cucerirea trofeului.
Primul meci, cu Chile, este programat pe 1 decembrie, de la ora 19:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER