Ce le-a spus Constantin Ștefan jucătorilor în pauza finalei Dinamo – Constanța, când echipa lui avea deja un avans de 11 goluri
Constantin Ștefan, antrenorul echipei Dinamo, a avut emoții pentru câștigarea titlului în Liga Națională până aproape de finalul jocului doi cu HC Dobrogea Sud Constanța, în ciuda faptului că echipa lui a luat un avans substanțial încă din prima repriză (21-10). Antrenorul nu a uitat experiența de anul trecut, din returul sezonului regular, când „delfinii” au refăcut în partea secundă un handicap de 10 goluri.
Constantin Ștefan a dezvăluit după finală și ce a vorbit cu jucătorii la pauză: La pauză m-am dus și i-am mobilizat pentru că, dacă țineți minte, anul trecut în returul campionatului am condus la pauză cu 10 goluri și s-a terminat egal (n.r. scor 29-29). Le-am amintit jucătorilor acest lucru, în special celor care au venit noi, pentru că băieții de anul trecut știau deja acest lucru”. Antrenorul a făcut foarte puține schimbări după pauză și abia după minutul 45 a început să mai modifice componența echipei din teren. Dinamo s-a impus la final cu 33-19.
Per total, trupa din Ștefan cel Mare a obținut două victorii clare în finala cu Constanța, după ce în primul joc s-a impus cu 33-26. „Sincer, nu m-aș așteptat la o asemenea diferență la final. După jocul de la Constanța am declarat că și dacă am fi avut 10 goluri diferență, și dacă am fi avut un singur gol, cel mai important lucru era victoria. Și acum a fost acceași situație. Am vorbit și la ședința tehnică, iar băieții au jucat exemplar, iar victoria nu a fost pusă sub semnul întrebării în niciun moment”, a comentat Constantin Ștefan, aflat la al treilea titlu în Ștefan cel Mare, după episoadele 2005 și 2018.
Antrenorul echipei Dinamo a ținut să-și evidențieze jucătorii, cu un plus pentru cei care vor pleca: „Vreau să le urez baftă jucătorilor care vor pleca, au pus serios umărul la câștigarea acestui titlu, chiar dacă au semnat contracte cu alte echipe. S-au dăruit sută la sută și nu pot să fiu decât fericit pentru acest lucru”.
În finalul discuției, Constantin Ștefan a prezentat și plusul acestui titlu, raportat la sezonul trecut: „Dacă anul trecut am câștigat campionatul fără un inter dreapta de mână stângă, în acest campionat am avut unul de top (n.r. cu referire la Amine Bannour, care a marcat 24 de goluri în cele două meciuri cu Constanța în finala Ligii Naționale).
Prin acest titlu, Dinamo și-a asigura o nouă prezență în grupele Ligii Campionilor.