Rapid a dat o lovitură de proporții și a adus-o pe Milena Raicevic! Bogdan Vasiliu a mărturisit pentru ProSport că jucătoarea din Muntenegru a fost convinsă repede să semneze contractul, după ce i-a văzut pe fanii din Giulești.
„Mulțumim celor de la Rapid pentru tot ce am trăit astăzi aici, o atmosferă extraordinară, nu am mai simțit de mult timp așa ceva”, spunea Raicevic, după ce a înfruntat fosta campioană a României în Sala Polivalentă.
Bogdan Vasiliu a mai bifat o mutare spectaculoasă prin aducerea celebrei Milena Raicevic. Acesta a explicat cum va arăta Rapid de anul viitor și de ce trebuia neapărat să ia o jucătoare extrem de bună pentru a coordona jocul echipei.
În vârstă de 33 de ani, Raicevic a fost la înălțime în tricoul celor de la Buducnost, fosta echipă a Cristinei Neagu. Dovadă cele două Ligi ale Campionilor pe care le-a câștigat cu formația din Muntenegru.
„Aveam nevoie de un centru care să joace lângă Eliza Buceschi, în condițiile în care Sorina Grozav este însărcinată. Polman va trece în inter-stânga, acolo unde îi place ei. Prin urmare, Milena Raicevic a fost cea mai bună opțiune pentru noi.
Am avut mai multe variante. Noi căutam o jucătoare de valoare care să fie disponibilă după 1 ianuarie. Ne-am înțeles repede cu Milena Raicevic, pot să vă spun că a fost ușor să o convingem. Asta pentru că ea a fost mega fermecată de fanii Rapidului”, a spus Bogdan Vasiliu, pentru ProSport.
„Am semnat un contract pe un an și jumătate. La experiența ei imensă, cu siguranță va aduce un plus valoare echipei noastre”, este convins conducătorul Rapidului.
Rapid a încheiat anul pe locul 7 (din 8 echipe) în Liga Campionilor, dar are în continuare șanse foarte mari să treacă mai departe, după ce la București a bătut-o spectaculos pe Vipers, în ultimul moment. Nu mai puțin de patru echipe au același număr de puncte (7): Rapid, Ferencvaros, Krim, Kristiansand.
Lider este Esbjerg, cu 14 puncte acumulate în grupa formației din Giulești.
În sezonul trecut, Rapid a atins sferturile Ligii Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER