Ce meci o așteaptă pe CSM București în Liga Campionilor! Ferencvaros a învins Gyor în finala Cupei Ungariei
CSM București se pregătește deja sub comanda lui Per Johansson pentru manșa tur cu FTC Rail Cargo-Hungaria, din cadrul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. În schimb, formația maghiară abia de acum se gândește la dubla confruntare cu campioana României. La sfârșitul acestei săptămâni, Fradi a jucat în Cupa Unagriei și a câștigat-o. Nu oricum, ci în fața rivalei Gyor, cu 34-32, după executarea aruncărilor de la 7 metri.
În semifinale, adversara CSM București a învins, sâmbătă, Dunaujvarosi cu 33-29, în timp ce trupa lui Ambros Martin s-a distrat cu Debrecen, 34-14. Finala Cupei Ungariei a fost extrem de echilibrată, din moment ce a avut nevoie de aruncări de la 7 metri pentru a fi făcută departajarea. În timpul regulamentar, cele două echipe au terminat la egalitate, 29-29. Ferencvaros a câștigat cu 5-3 la „loteria” aruncărilor de la 7 metri, singura ratare fiind cea a interului Tomori. Așadar, Gyor pierde a doua finală la aruncările de la 7 metri în decurs mai puțin de un an, după ce în 2016, la Budapesta, a fost învins la fel de CSM București în finala Ligii Campionilor.
Pentru Fradi, succesul din Cupa Ungariei reprezintă un imens balon de încredere înaintea partidei tur cu CSM București, programată vineri, de la ora 20:00, în Sala Polivalentă.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?