Ce pierdere pentru Oltchim și națională!** Elisei este însărcinată și își întrerupe cariera

Căpitanul naționalei de handbal feminin, Valetina Ardean Elisei, a declarat miercuri, că este însărcinată și își va întrerupe cariera la nivel de performanță în următorul an.

Este o mare bucurie pentru familia noastră. Am aflat vestea acum 3 săptămâni, am preferat să țin secret o vreme și, desigur că nu avea rost să mai continui la Oltchim sau la orice altă echipă. Cred că este o mare realizare pentru familia noastră, mă sună lumea și mă întreabă cum am reușit așa de repede, fără planuri, tratamente etc. Nu știu cum am reușit, n-am făcut eforturi speciale, s-a întâmplat repede și suntem foarte fericiți. Nu ne-am pus întrebarea că am vrea fetiță sau băiat, ci doar să avem un copil sănătos. Nici la nume nu ne-am gândit, sarcina are doar 10 săptămâni„, a declarat Valentina Ardean Elisei, pentru MEDIAFAX.

Handbalista care a împlinit 30 de ani în 5 iunie nici nu se gândește să renunțe la handbal, după ce va naște. „Nici nu mă gândesc că nu voi reveni în handbal și nu oricum, ci la nivel înalt. Poate voi fi chiar mai bună decât până acum. Nu știu ce să spun de echipa națională, deja există schimbări, dar pot spune ceva, în ce mă privește: niciodată nu spun niciodată! Mulți cred că dacă faci un copil, rămâi apoi pe margine, nu cred deloc că e așa. Poate îmi va fi foarte greu, dar nu voi renunța, voi reveni!„, a mai spus handbalista, care a fost căpitanul naționalei României la ultimele acțiuni.

Valentina Ardean Elisei a evoluat în ultimele șase sezoane la campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea, cu care a cucerit șase titluri naționale, două Cupe ale României, Supercupa României, Cupa Cupelor, Trofeul Campioanelor și a jucat finala Ligii Campionilor, în 2010.

sursa: Mediafax

Publicat: 27 06. 2012, 22:00
Actualizat: 27 06. 2012, 22:01