Bulatovic a avut din nou un procentaj de doar 30% de reușită a aruncărilor, marcând trei goluri din zece aruncări
Pentru Oltchim, unica șansă de a întoarce soarta calificării era un meci mult mai bun față de cel tur. În toate compartimentele! Indiferent că a fost vorba de atac, defensivă sau contraatac, jucătoarele Oltchimului s-au comportat aseară însă asemenea unor eroine. Mult mai bine față de turul de la București, acolo unde s-a pierdut, de fapt, calificarea.
În primul rând, victoria insuficientă de aseară a venit în urma unei defensive mult mai solide, care a venit însă cu un preț mult prea mare: șase eliminări de două minute, față de doar trei ale Györului, patru dintre ele venind chiar în repriza secundă. Totodată, și poarta a ținut Oltchimul în joc, Silvia Navarro reușind 21 de intervenții, față de cele 15 avute de Katrine Lunde.
În schimb, în ceea ce privește ofensiva, Oltchim a avut din nou probleme. Bulatovic nu a mai tras la fel de mult la poartă (trei goluri din zece aruncări), însă interii au avut din nou o prestație mediocră de la 9 metri, Brădeanu, Pineau și Jovanovic greșind în momente cheie ale jocului. Unica fază în care vâlcencele au evoluat perfect a fost contraatacul, unde Barbosa, Managarova și Manea au transformat toate cele șapte astfel de faze, pentru un procentaj de 100%. Insuficient însă pentru ca Oltchimul să meargă mai departe în cea de-a doua finală de Ligă din istoria echipei!.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER