Ce s-a schimbat după „era Buturovic” în Novi Sad? „Gorilele” au dispărut de la hotelul handbalistelor

Pentru al doilea an consecutiv un turneu final al handbalului feminin se desfășoară în Serbia. În 2012, Campionatul European s-a disputat la vecini dintr-o conjunctură. Olanda nu a mai putut organiza competiția, astfel că sârbii au intrat pe fir și l-au adus la ei. Cu vreo 11 luni mai devreme, ei găzduiseră și Campionatul European masculin. Cum în decembrie 2013 urma și Mondialul de fete, n-a fost o problemă pentru Serbia să stabilească un record mai greu de egalat în ziua de azi, să aducă trei Campionate în mai puțin de doi ani!

O coincidență între cele două competiții, din punct de vedere al României, este faptul că naționala joacă din nou la Novi Sad. Localitatea se află la aproximativ 145 de kilometri de Timișoara și este de dimensiuni aproximativ egale cu Brașovul. Numai că nu este un oraș montan, ci unul situat pe malul Dunării.

Ratko Buturovic ar fi fost ucis de un bodyguard chiar în hotelul în care este cazată naționala

Ce s-a schimbat în decursul unui an în Novi Sad? Ca și dinamică, așezare, trafic, străzi, mai nimic important. Un amănunt însă se remarcă, orașul nu mai este sub sfera de influență a controversatului Ratko Buturovic. Cu siguranță mulți își readuc aminte de celebrul personaj sârb (n.r. azi ar fi avut 57 de ani), cu părul cărunt, îmbrăcat mereu în culori excentrice și purtător de șapcă, omul care a apărut des în conexiune în ultimii ani cu jucătorii români de fotbal, inclusiv cu Adrian Mutu.  Buturovic a murit la începutul acestui an în condiții suspecte, chiar în hotelul în care tricolorele sunt cazate pe perioada Campionatului Mondial.

Stabilimentul „Hotel Park” era proprietate personală, iar în Novi Sad se vorbește că el ar fi fost ucis prin sufocare, într-o cameră, de un bodyguard. Un lucru este cert, în holul hotelului nu se ma regăsesc azi „gorilele” care anul trecut, în aceeași perioadă, îl păzeau atent 24 de ore din 24. La Hotel „Park”, Ratko Buturovic avea unul din cele patru colțuri rezervat numai pentru el (foto, mai sus), de care nu te puteai apropria fără acordul subalternilor. Nimeni nu trecea de stâlp (n.r. amplasat la vreo 10 metri de „separeul” în care stătea toată ziua) și era atent la fiecare persoană care intra în hotel, descoperim povestea în cantonamentul naționalei de handbal feminin. De remarcat, Ratko Buturovic era asaltat zilnic de oaspeții care-i călcau pragul hotelului pentru a se fotografia cu el, iar de cele mai multe ori charismaticul personaj accepta. După disparția lui Buturovic și echipa de fotbal Vojvodina Novi Sad a bătut pasul pe loc, încheiind turul de campionat din Serbia pe locul 5, la mare distață de primele două lkocuri ocupate de Partizan Belgrad și Steaua Roșie Belgrad.

Publicat: 09 12. 2013, 15:23
Actualizat: 09 12. 2013, 23:33