La un pas de istorie, de fericire, de glorie! Steaua MFA a ajuns să joace cu calificarea pe masă, la Buzău, între cele mai bune 16 echipe din Europa. O seară ce a debutat sub auspicii de sărbătoare s-a încheiat însă trist.
Preț de vreo 50 de minute, Steaua a fost magică. A creat senzația că poate să dea lovitura unei multinaționale strânse în Pamplona, la care își aduce aportul și românul Alexandru Buligan. Din dorința de a nu rata șansa care și-a creat-o singură, campioana României nu s-a lăsat invitată la joc și a preluat frâiele din start. Prin răutatea sârbilor și inventivitatea românilor, Steaua și-a tras o echipă „trăznet”. Obrad Ivezic, din nou excelent Ivezic a fost îngerul păzitor al porții „militare”, Andrei Savenco a fost precum un luptător de K1 pe semicerc și nu a lăsat să miște nimic în preajma semicercului, Alin Șania a fost „tunarul”, iar Marius Stavrositu, „artistul”. Steaua s-a desprins pas cu pas de Portland, ajungând la 12-8 în minutul 20. Spaniolii și-au jucat însă ultima carte în România și n-au ratat ocaziile de a specula lipsa de experiență a gazdelor. Exemplu, în numai patru minute, pe fondul a două inferiorități, spaniolii au restabilit egalitatea, 12-12. Din fericire, „militarii” au ținut ritmul, iar la pauză au intrat în avantaj, 15-14. Actul secund s-a jucat cu garda jos de ambele părți. Dusă pe val de spectatori, Steaua s-a menținut la timona jocului, dar nu s-a mai putut desprinde la mai mult de două goluri.
Le-a lipsit luciditatea pe final
Ratările din situații de unu la unu s-au înmulțit, iar Portland nu a iertat. De fapt, pe fondul unor atacuri irosite cu seninătate, oaspeții au și profitat. Stăpâni pe situație, ei au trecut un avantaj în ultimele 10 minute, pe care nu l-au mai cedat până în final. Portland a câștigat cu 29-28 și se califică în grupa principală.
Zarurile nu au fost însă aruncate pentru Steaua, care păstrează șanse de calificare în faza următoare. Condiția este să obțină cel puțin un punct din ultima partidă, cu Chehoskie Medvedi, programată duminică, în Rusia. Dacă nu, are asigurată prezența în Cupa Cupelor.
"N-am avut din păcate experiența adversarilor și am pierdut pe final" – Bozo Rudic, antrenor-jucător
"Din dorința de a câștiga am făcut greșeli în momentele-cheie" – Ionuț Georgescu, extremă dreapta
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER