Cel mai bun marcator din istoria României anunță dezastrul la Steaua și se teme de o retrogradare istorică: „Pot să ia bătaie de la oricine!” A tras un semnal de alarmă: „Cum să ai un singur rând de echipament?” | EXCLUSIV
Steaua a pierdut clar derby-ul cu Dinamo, scor 26-37, iar legendarul Vasile Stângă se teme de faptul că roș-albaștrii ar putea retrograda la finalul acestui sezon.
Vasile Stângă se teme de un dezastru la Steaua: „Pot să ia bătaie de la oricine!”
Steaua n-a avut nicio șansă în sala din „Ștefan cel Mare”! Învinsă la nu mai puțin de 11 goluri diferență, echipa din Ghencea trece prin momente extrem de grele.
Fost mare jucător și antrenor al Stelei, Vasile Stângă știe cum s-a ajuns la un veritabil dezastru, chiar dacă roș-albaștrii se bazează și pe veterenul Vali Ghionea. Handbalistul a venit chiar de la Dinamo, așa cum a scris ProSport.
„Mă așteptam să fie chiar mai rău cu Dinamo! Știam că vor câștiga acest derby, n-a fost o surpriză. Ei au jucat la relanti, au rulat tot lotul. Este o lipsă de interes la Steaua! Am ajuns să ne luptăm pentru evitarea retrogradării, am făcut egal și cu Vaslui.
N-am crezut niciodată că se poate ajunge într-o astfel de situație, ce să mai zic și de acest antrenor… jucătorii nu cred că înțeleg ideile lui. Au venit Bizău, Ghionea, joacă și Grbovic, dar Steaua poate să ia bătaie de la oricine, va fi foarte greu în continuare”, a spus Vasile Stângă, pentru ProSport.
Vasile Stângă trage un semnal de alarmă: „Cum este posibil să ai un singur rând de echipament?”
Fostul mare handbalist a fost contrariat și de faptul că Steaua a jucat într-un echipament gri pe terenul rivalei Dinamo. Mai mult, Stângă susține că echipa are un singur rând de echipament.
„Cum este posibil să ai un singur rând de echipament, iar acela să fie gri? Eu știu că Steaua a jucat mereu în roșu și albastru”, a tunat Vasile Stângă.
Steaua a ajuns la cinci înfrângeri consecutive în campionat, în timp ce Dinamo a ajuns la șapte victorii în șapte etape și n-are cum să rateze un nou titlu pe plan intern, sub comanda lui Xavi Pascual.
Mai mult, „dulăii” speră să ajungă în Final Four-ul din EHF European League, după ce au ratat prezența în grupele EHF Champions League.