Cel mai frumos meci! Naționala de junioare s-a calificat în Main Round la Campionatul European, după o victorie incredibilă în fața Suediei cu 24-21. Partida „a început” de la scorul de 2-9

Naționala de junioare își continuă parcursul fără înfrângere la Campionatul European din Slovacia. Echipa lui Ion Ivan și Marius Dănuleț a obținut azi a doua victorie în cadrul Grupei C, după ce s-a impus cu 24-21 în fața Suediei. În urma acestui rezultat, România s-a calificat în grupa principală cu 2 puncte, indiferent de rezultatul ultimului joc din grupă cu Cehia, programat duminică.

Partida a început cum nu se poate mai prost pentru România, cu 9-2 pentru Suedia! Tricolorele nu s-au regăsit în primele 10-15 minute, pe parcursul reprizei reușind măcar să stabilizeze oarecum situația aparent foarte dificilă. Astfel, la pauză, naționala U17 a intrat cu un handicap de 6 goluri, scor 8-14.

Echipa a dat însă dovadă de tărie de caracter și putere de luptă, iar în partea secundă a realizat o revenire de neuitat. După 48 de minute, România a restabilit egalitatea, 18-18, dar până să preia conducerea a mai „suferit” câteva minute. Suedia s-a desprins iar la 2 goluri diferență, 20-18, dar de la acest rezultat, chiar și în situație de inferioritate numerică, junioarele au fost irezistibile. Până în minutul 59, Popa, Târșoagă, Ciucă, Barabaș & Co au marcat 5 goluri consecutive (scor 23-20), la final realizând o victorie care le poate trimite chiar și în semifinale: 24-21.

  • România – Suedia 24-21 (8-14)
  • Ciucă, Chetraru – portari; Popa 9, Barabaș 7, Târșoagă 2, Vâlcan 2, Dragnea 1, Ilie 1, Marin 1, Moroianu 1, Bălăceanu, Căprar, Gogârlă, Jipa, Moraru, Pica

România are maximum de puncte după 2 meciuri și s-a calificat pentru Main Round cu 2 puncte, indiferent de rezultatul de duminică împotriva Cehiei. Practic naționala U17 a ajuns la un meci distanță de semifinale, calificare care poate fi rezolvată fie marți, fie miercuri, cu Spania sau Norvegia.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 11 08. 2017, 18:19
Actualizat: 13 08. 2017, 12:10