Cel mai frumos și interesant sezon din ultimii ani în Liga Națională de handbal feminin. Toate CALCULELE pentru ultimele trei etape. Cine ia titlul, cine se califică în cupele europene și cine merge la turneul de baraj

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Trei etape au mai rămas de disputat din Liga Națională de handbal feminin, iar cu excepția echipei care va retrograda la sfârșitul acestui sezon (CSM Galați), lupta este deschisă pe mai multe fronturi, la titlu, pentru calificarea în cupele europene, pentru evitarea barajului de menținere în prima ligă. Bătăliile au suspans, o „idee” în acest sens fiind și meciurile din ultima etapă, dinainte de sărbătorile pascale, când Vâlcea și CSM București, echipele care trag la titlu, erau să se încurce pe teren propriu cu Măgura Cisnădie (scor 24-22), respectiv Gloria Bistrița (scor 31-30). Dar să vedem ce ne rezervă finalul de sezon:

Lupta la titlu: Vâlcea vs CSM București

Cele două formații sunt la egalitate de puncte, iar Vâlcea are prima șansă la titlu. CSM București speră însă ca rivala să se împiedice într-unul din cele trei jocuri și sunt mulți specialiști care cred că orice este posibil pe finalul acestui sezon. Vâlcea mai are de jucat cu U Cluj (deplasare), CSM Slatina (acasă) și Gloria Bistrița (deplasare). În primele două jocuri, echipa lui Florentin Pera nu are cum să se împiedice, diferența de valoare fiind destul de mare. În schimb, partida din ultima etapă cu Gloria Bistrița se anunță de foc. Ardelencele au fost la un pas de a detona bomba cu CSM București în ultima etapă. Nici campioana en-titre nu are garantat 9 puncte în ultimele jocuri, având în vedere programul: Gloria Buzău (deplasare), SCM Craiova (acasă), Minaur Baia Mare (deplasare).

Bătălia pentru cupele europene: Gloria Bistrița (36p, 21 jocuri), Măgura Cisnădie (35p, 22j), Corona Brașov (34p, 21j), SCM Craiova (33p, 21j)

Cele patru formații se bat pentru trei locuri de cupe europene, iar Gloria Bistrița are cele mai mari șanse în acest moment să obțină calificarea. La prima vedere, echipa lui Horațiu Pașca ar mai avea nevoie doar de trei puncte pentru a juca în sezonul următor în Cupa EHF, pe care le poate obține chiar duminică, în partida cu CSM Galați, „lanterna roșie”. În acest caz, Gloria ar ajunge la 39 de puncte, iar în eventualitatea că SCM Craiova va pierde în penultima rundă pe terenul echipei CSM București, rezultatele din ultimele două etape n-ar mai conta. Gloria are avantajul meciurilor directe la egalitate de puncte cu Craiova, care mai are două meciuri accesibile, cu Zalău și Galați (ambele pe teren propriu). Pe de altă parte, Măgura Cisnădie și Corona Brașov sunt adversare în penultima rundă, iar confruntarea se anunță cu „sare și piper”. Formația de la poalele Tâmpei ar mai putea obține șase puncte acasă, cu Minaur Baia Mare și HC Zalău, caz în care întâlnirea de la Cisnădie ar fi cu mare presiune pe echipa gazdă. Măgura ar mai avea apoi de jucat în deplasare cu U Cluj, dar 38 de puncte n-ar fi suficiente pentru a prinde cupele europene.

Din toată această ecuație nu trebuie omis un alt aspect, miza locului 3. Dincolo de faptul că aduce medalii pentru una din cele patru formații, echipa care termină pe podium intră direct în turul 3 al Cupei EHF și va fi și cap de serie la tragerea la sorți. Așadar, un program mai accesibil în toamnă, dar și o șansă în plus pentru accederea în faza grupelor. În acest caz, Bistrița ar avea nevoie de puncte la Brăila în penultima etapă și cu Vâlcea în ultima rundă. De asemenea, Corona ar avea nevoie de un succes la Cisnădie.

Bătălia pentru evitatea ultimului loc de baraj: CSM Slatina (26 puncte), Gloria Buzău (24 puncte), Dunărea Brăila (23 puncte)

În acest moment se știe că U Cluj va fi una dintre formațiile care va lupta pentru evitarea retrogradării într-un trurneu de baraj cu două echipe din Divizia A. A doua echipă din Liga Națională care va ajunge aici va fi decisă în urma unor jocuri directe pe finalul sezonului: CSM Slatina – Dunărea Brăila (etapa a 24-a) și Gloria Buzău – Dunărea Brăila (etapa a 26-a). Slatina mai are de jucat cu Vâlcea (deplasare), dar își rezolvă problemele dacă se impune cu Brăila. Buzău mai înfruntă CSM București (acasă) și CSM Galați (deplasare). Dunărea Brăila mai are jocul de pe teren propriu cu Gloria Bistrița, dar pe lângă acest meci care ar trebui câștigat are nevoie obligatoriu și de trei puncte la Slatina sau Buzău pentru a evita barajul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×