Chinuială!** Toulon – Oltchim 22-26!

Oltchim a făcut, aseară, în Palatul Sporturilor din Toulon, un
pas important spre accederea între cele mai bune opt echipe ale
Europei, după ce s-a impus cu 26-22 în fața gazdelor. Prestația
vâlcencelor a lăsat însă și acum de dorit.

Ziua de ieri în grupa C a Ligii Campionilor a debutat cu o
victorie fulminantă a Larvikului la Randers, scor 38-20, astfel că
lupta pentru poziția secundă s-a redus la un duel între Oltchim și
Toulon. Cu o victorie, Vâlcea ar fi rezolvat ecuația calificării în
grupă. În consecință, campioana României a început tare jocul,
elevele lui Kovacs ajungând la un categoric 6-1 după primele 11
minute. Nu avea să fie însă un galop de sănătate al vâlcencelor,
întrucât „boala” din ultimele săptămâni nu a fost complet
vindecată. Au reapărut problemele de atitudine, de concentrare pe
faza de atac, astfel că Toulon a recuperat încet, dar sigur
diferența, preluând chiar și conducerea (8-7, min. 21 sau 12-11,
min. 28).

Pornind de la egalitate în partea secundă, scor 13-13, Oltchim a
continuat să joace fără orizont. A revenit la comandă datorită
Cristinei Neagu, care a avut câteva răbufniri de orgoliu, și
portarului Paula Ungureanu, aflată la post în multe momente
fierbinți ale jocului. Net inferioară valoric, Toulon nu a putut
ține ritmul, astfel că Vâlcea s-a impus la final cu 26-22.
Campioana României a făcut așadar un pas mare spre grupele
semifinale, în noile condiții fiindu-i suficientă doar o victorie
cu Randers în următoarele două meciuri, pe care le va susține la
Vâlcea.

Vlad
Caba după faza grupelor?

Schimbarea lui Peter Kovacs este repusă pe tapet. A spus-o chiar
președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, pentru Mediafax: „Cu o
victorie în meciul următor, vom avea șase puncte și ne vom califica
mai departe, însă acolo ne vor aștepta echipe foarte puternice și
trebuie să ne gândim ce vom face în continuare. Să analizăm
comportarea noastră, să luăm măsuri, și mă refer la întărirea
lotului și chiar schimbarea antrenorului”. Varianta cea mai
probabilă este tot Vlad Caba, care ar avea timp două luni să
pregătească echipa pentru grupele semifinale.

Publicat: 07 11. 2010, 22:21
Actualizat: 07 11. 2010, 23:18