Cifrele celei mai în formă echipe din Europa, viitoarea adversară a CSM București în Liga Campionilor: buget de 2,6 milioane de euro, plus șapte campioane europene en-titre în lot
CSM București va înfrunta Metz în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, un adversar care a făcut senzație în primele două luni ale acestui an. Prima manșă va avea loc la București, în 5-7 aprilie, iar returul o săptămână mai târziu, în Franța.
Cele două echipe au fost adversare și în sezonul trecut, în aceeași fază a competiției, iar CSM București s-a calificat în Final Four cu scorul general de 54-48, în principal datorită unui succes categoric la București, cu 34-21. Lucrurile s-au schimbat însă substanțial în ultimul an.
În primul rând, Metz a continuat să crească natural, ca grup, în principiu cu aproximativ același buget pe care l-a avut și anul trecut, adică 2,6 milioane de euro. Campioana Franței nu a operat multe modificări în lot, dintre jucătoarele cele mai importante plecând Ana Gros, Marina Raicic și Larissa Landre, la schimb, sosind Astrid N”Guoan, Gnonsiane Niombla și Alexandra Zych. De asemenea, portarul Laura Glauser s-a întors din concediul de maternitate.
Evoluând în aceeași formulă de echipă sub comanda aceluiași antrenor, Manu Mayonnade, pe care campioana României a încercat la începutul acestui an să-l aducă la București, rezultatele echipei franceze s-au îmbunătățit. Iar după ce Franța a obținut titlul european în decembrie 2018, cu șapte jucătoare de la Metz în echipă, viitoarea adversară a tigroaicelor a câștigat mult în consistență și la capitolul încredere. Practic, Niombla, Zaadi & Co au transferat starea de spirit de la echipa națională și la club, cel mai bine fiind reflectată în rezultatele obținute: dublă victorie cu Rostov Don, cu 26-18 în Rusia, 36-24 cu Copenhaga acasă, 39-26 și 32-21 cu Brest Bretagne. Metz a pierdut aseară primul meci din 2019, cu 36-33 la Copenhaga, dar întâlnirea nu a mai avut nicio miză.
Față de „dubla” de anul trecut, inclusiv CSM București s-a schimbat, însă nu în sens pozitiv. Campioana României a plecat la drum cu, teoretic, cel mai bun lot din istorie pe care l-a avut la dispoziție. Însă lucrurile nu s-au legat așa cum au arătat pe hârtie. Problemele au apărut încă de la primul meci oficial, când CSM a cedat Supercupa României în fața echipei SCM Rm. Vâlcea. A urmat apoi înfrângere și în campionat cu Vâlcea, dar și eșecuri în Liga Campionilor, cu Bietigheim și Vipers Kristiansand la București.
Peste iarnă, Metz a ieșit mai puternică, iar CSM București, mai slăbită, pentru că le-a pierdut pe Cristina Neagu și Amanda Kurtovic, ambele accidentate. De parcă n-ar fi de ajuns, Lekic și Mehmedovic suferă la rândul lor din punct de vedere medical în această perioadă.
Chiar și cu toată echipa la dispoziție, CSM București ar fi plecat cu șansa a doua în această „dublă”. Așa cum am remarcat și mai sus, la Metz totul a decurs natural. La București, rezultatele negative au fost mai multe ca niciodată în ultimii 4 ani. Asta nu înseamnă însă că sfertul de finală a fost deja tranșat, într-o dublă manșă orice este posibil.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?