Cinci concluzii după CSM București – HCM Baia Mare 23-22: De ce e Baia Mare în continuare favorită la titlu, cât de importantă e Torstenson pentru CSM și cum au dezamăgit două dintre brazilience

CSM București a câștigat primul meci al finalei Ligii Naționale de handbal feminin, scor 23-22, cu HCM Baia Mare, însă seria se mută la Baia Mare unde marți se dispută jocul secund. Joi ar trebui să se dispute meciul decisiv, în cazul în care echipa băimăreană va câștiga jocul de marți, iar actuala campioană are motive să creadă că poate câștiga ambele partide. În schimb, CSM a pierdut ambele meciuri disputate la Baia Mare în acest sezon, dar speră ca Linnea Torstenson, liderul echipei, să își continue forma excelentă

  • Una dintre cele mai bine plătite jucătoare din istoria campionatului românesc, Alexandra do Nascimento, este marea dezamăgire a sezonului pentru HCM Baia Mare, fiind depășită de situație atât în atac, cât și în defensivă
  • Cu două meciuri pe teren propriu, în fața publicului băimărean, dar și cu avantajul unui lot mai „lung” și mai experimentat în astfel de meciuri importante, Baia Mare rămâne favorită la câștigarea titlului, al doilea consecutiv


Tone Tiselj nu părea dezamăgit după eșecul de vineri, fiind convins că echipa sa poate câștiga titlul la Baia Mare

  • De ce e Baia Mare încă favorită să câștige titlul

Șansele la titlu sunt, acum, de 50%-50%”, a spus Paula Ungureanu, goalkeeperul lui HCM Baia Mare, la finalul meciului, vorbele sale fiind întărite și de Mette Klit, antrenorul lui CSM București. Dar balanța înclină spre Baia Mare, care are două meciuri pe teren propriu. Evident, băimărencele trebuie să le câștige pe ambele pentru a cuceri cel de-al doilea titlu din istorie și al doilea consecutiv, dar rezultatele directe din acest sezon le dau o motivație superioară. Băimărencele au câștigat ambele jocuri disputate pe teren propriu în acest sezon în fața CSM-ului, 23-21 în campionat și 18-17 în finala Cupei României. E drept, ambele partide au fost strânse, iar în prima CSM-ul era încă o echipă în formare, dar avantajul moral în fața unui astfel de meci este important. De asemenea, Baia Mare va avea parte de un public aprins, de o experiență superioară, dar și de o bancă de rezerve evident mai închegată decât cea a CSM-ului. S-a dovedit asta în partea secundă a meciului, când Barbara Arenhart a intrat în locul Paulei Ungureanu și a scos nouă mingi, fiind la un pas să Din acest motiv, cu un avantaj mic, Baia Mare pare favorită la câștigarea campionatului.


Cu probleme la genunchiul stâng, Torstenson a evoluat, însă, excelent în derby-ul cu HCM Baia Mare

  • Bucureștiul nu rezistă fără Torstenson

Linnea Torstenson este factotum pentru CSM București. E, probabil, unul dintre cele mai bune transferuri din istorie în Liga Națională de handbal feminin, o jucătoare completă, o jucătoare care face la fel de bine atât faza de atac, cât și cea de apărare. Merită să o urmărești doar la încălzire pe Torstenson pentru a-ți da seama că e o jucătoare care vrea să dea totul pe teren, pregătindu-se ireproșabil. Iar pe teren, suedeza de 31 de ani este un adevărat lider. Se comportă excelent în apărare, unde alonja și plasamentul sunt top class, blocând fără probleme aruncările interilor și strângând la timp alături de intermediari. Iar în atac, caută des soluții, iar coechipierele o caută cât mai des cu mingi pentru a „scoate” echipa. Vineri, cât timp Torstenson a mers, a mers și Bucureștiul. Dar odată ce suedeza a fost scoasă om la om de Baia Mare, poate puțin cam târziu, având în vedere realitatea din teren, soluțiile au venit tot mai greu. Cu siguranță, Tiselj va încerca să o blocheze în meciul doi. Dar e suficient?


Deonise Fachinello a fost una dintre cele mai slabe jucătoare ale CSM-ului în meciul de vineri, comițând erori impardonabile

  • De ce Bucureștiul are nevoie mare de Jorgensen

Probabil că Mette Klit și staff-ul său abia așteaptă sosirea lui Line Jorgensen, interul dreapta danez care va veni de la FC Midtjylland în vară. Pentru că, alături de pivot, interul dreapta este postul cel mai problematic de la CSM București în acest moment. S-a dovedit și în finala de vineri seară, când Deonise Fachinello a comis greșeli nepermise pentru experiența ei. Lăsând la o parte procentajul slab al aruncărilor (28,5%) – brazilianca reușind doar două goluri din șapte aruncări – fosta jucătoare a lui Hypo a comis câteva greșeli impardonabile pentru o jucătoare cu experiența sa. În primul rând, eliminarea din minutul 50 a venit după ce Fachinello a faultat-o pe contraatac pe Ada Nechita, scăpată singură spre poarta adversă. De multe ori, antrenorii își instruiesc jucătorii să nu comită astfel de faulturi, mai ales că în viteza jocului, pot interveni accidentări grave. Dar cel mai important e că Fachinello și-a lăsat echipa în patru jucătoare de câmp, pentru că și Torstenson era eliminată. Bucureștencele au răsuflat, însă, ușurate, întrucât n-au primit decât un singur gol pe timpul eliminării lui Fachinello. Dar, după ce a revenit, brazilianca a mai comis o eroare colosală, irosind un contraatac promițător, după o pasă la Manea, care a fost interceptată imediat de Elisei. Iar pe final, în minutul 58, interul dreapta al CSM-ului a comis și o forțare care putea să o coste scump pe echipa care a terminat locul secund în sezonul regulat. În concluzie, Fachinello trebuie să își crească jocul în meciul secund de la Baia Mare, pentru că în ultimele 20 de minute ale jocului de la București a ratat trei aruncări, a comis o forțare, a dat o pasă la intercepție și a fost eliminată pentru un fault stupid.


Do Nascimento a marcat toate golurile de vineri din aruncări de la 7 metri

  • Cum a greșit Baia Mare cu Do Nascimento

Infuzia de jucătoare brazilience din Liga Națională ar fi trebuit să crească nivelul handbalului practicat de HCM Baia Mare și CSM București, însă, cel puțin în cazul campioanei en-titre, acest lucru nu s-a întâmplat. Iar impresia generală este că șefii băimăreni s-au păcălit cu Alexandra do Nascimento. Cea mai bună jucătoare din lume în 2012 și golghetera Mondialului brazilian din 2011 a fost o mare dezamăgire pentru Baia Mare pe toate planurile. Prima greșeală a venit chiar din momentul în care băimărenii au supralicitat pentru ea, oferindu-i o sumă cu patru zerouri lunar pentru a veni la Baia Mare. Pare riscant să mizezi o sumă atât de mare pe o jucătoare de 33 de ani, care a suferit accidentări serioase în carieră și, mai ales, care joacă pe postul de extremă! S-a dovedit și în Liga Campionilor că în momentele-cheie, Do Nascimento nu poate face diferența la fel ca în trecut, iar vineri, la București, brazilianca a marcat de cinci ori, însă toate golurile au venit din aruncări de la 7 metri. În rest, Do Nascimento a ratat de trei ori din pozițional și o dată de la 7 metri, iar în defensivă a fost depășită ușor de Curea sau de Franca da Silva, Bucureștiul insistând pe acea parte în momentul în care Do Nascimento se afla în teren.

  • Baia Mare are nevoie de mai mult de la Buceschi

De prea multe ori, atacul oaspetelor de vineri a părut înfrânat, cu o viteză în minus, fără soluții reale de la linia de 9 metri. Iar asta se datorează și centrilor. Mai ales Elizei Buceschi, care, după ce a reușit un meci excelent cu Savehof în Liga Campionilor, când a marcat 11 goluri, a căzut incredibil. În sporturile americane, jucătorii care se află în ceea ce presa numește contract year, adică ultimul an de contract, încearcă să dea totul pe teren pentru a-și spori opțiunile cu care pot negocia din postura de liberi de contract. Ei bine, Buceschi nu pare interesată de acest lucru. Deși e o jucătoare cerebrală, una care încearcă să găsească opțiunile cele mai bune pentru a-și pune coechipierele în valoare, centrul de 21 de ani pare cu mintea mai degrabă la viitor decât la prezent. Că va continua în România sau nu, Baia Mare are nevoie de o Buceschi la 100% dacă vrea să câștige titlul de campioană.

Publicat: 23 05. 2015, 09:31
Actualizat: 23 05. 2015, 13:10