La primul sezon de la revenirea în Liga Națională, Baia Mare nu a avut probleme cu evitarea retrogradării, ba chiar a avut o primă parte a sezonului foarte bună, motiv pentru care la începul anului a urcat până pe locul 3. Minaur – viitoare HCM – a terminat sezonul pe locul 10, dar ambițiile cresc pentru următorul sezon.
„În proporție de 80-90 la sută suntem cu lotul închegat, acum încercăm să aducem câteva jucătoare tinere cu potențial, pentru că avem acele criterii pe care trebuie să le îndeplinim (n.r. referire la regula U21). Ne dorim să facem o echipă mult mai bună decât am avut în acest sezon. Am păstrat mare parte dintre jucătoarele străine și cele care au dus greul în acest sezon. Și am > câteva jucătoare formate aici la echipele de club de junioare, fete care știu ce înseamnă Baia Mare atât din punct de vedere al handbalului, cât și al spectatorului. Sperăm ca acest sezon să fie mai bun decât precedentul”, ne-a declarat antrenorul Costică Buceschi.
Baia Mare va miza în sezonul următor pe un lot format în jur de 20 de handbaliste, incluzând și fetele U21. Minaur a perfectat deja mai multe transferuri. Cele mai importante nume vehiculate sunt Paulina Masna (inter dreapta, Boden). Baia Mare a ținut neapărat să se întărească la nivelul acestui post și a adus-o pe jucătoarea din Polonia pentru a suplini în primă fază și accidentarea cehoaicei Helena Rysankova.
Roxana Szollosi (centru, HC Zalău), Larisa Tămaș (inter stânga, Corona), Mădălina Conache (pivot, CSM Galați) și Ana Maria Măzăreanu (portar, Gloria Bistrița) sunt alte jucătoare care vor fi văzute din vară la Baia Mare, ultima fiind și medaliată în acest sezon.
Dintre jucătoarele străine, Mianur se desparte doar de portarul Adriana Medvedova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER