Ultima etapă din grupele principale ale Ligii Campionilor mai are ca miză doar primele poziții în ierarhii. Cele patru semifinaliste se cunosc deja, meciurile de astăzi urmând să decidă doar cele două perechi. Oltchim Rm. Vâlcea s-a calificat în premieră în „careul de ași” și joacă fără presiune la Györ. Campioana României nu a plecat însă în excursie, ci își dorește cele două puncte puse în joc. Cu o victorie în fața formației maghiare, Oltchim și-ar asigura prima poziție și, automat, disputarea meciului retur din semifinale în fața propriilor suporteri. O altă motivație ar fi că jucătoarele și-ar putea petrece Paștele cu familiile, și nu în deplasare, în condițiile în care data manșei secunde din penultimul act al Ligii Campionilor este prevăzută tocmai de Sfintele sărbători.
Viborg – Hypo începe o oră mai târziu
Vâlcea este conectată la importanța meciului din Ungaria, dar și la cel dintre Viborg și Hypo: una dintre cele două combatante va fi viitoarea ei adversară. Peste 80% din componentele campioanei și-ar dori să întâlnească mai departe formația daneză. Argumente: Oltchim a bătut în două rânduri Viborg în sezonul trecut, iar o eventuală finală cu Hypo s-ar disputa cu trofeul pe masă la Vâlcea. Campioana României nu poate însă să-și aleagă adversara, întrucât partida din Danemarca va începe cu o oră mai târziu decât cea din Ungaria (ora 17:15). Dacă Hypo și Viborg și-au făcut calcule în acest sens, atunci vor putea lua decizii în funcție de meciul de la Györ. Înaintea jocului de la Viborg, Hypo are un avantaj de două puncte, cu victorie în fața danezelor în tur: 30-28. Â
Reabilitare pentru „stejari”
Aflată pe locul 4 în Cupa Europeană a Națiunilor, echipa României are nevoie de victorie astăzi, de la ora 15:00 (în direct la TVR2), cu Portugalia, pentru a rămâne în luptă pentru calificarea la Cupa Mondială din 2011. Partida se dispută la București, pe stadionul „Arcul de Triumf”.
Dinamo, mai tare ca CSM Oradea
În prima etapă din cadrul celui de-al treilea turneu play-off al Superligii, ieri, la Arad, s-au înregistrat rezultatele: Steaua – Rapid 15-8 și CSM – Dinamo 5-10. Azi, în runda a doua, se joacă partidele: CSM – Rapid (16:30) și Steaua – Dinamo (18:00). Clasament: 1. CSM 59 p, 2. Steaua 58 p, 3. Dinamo 55 p, 4. Rapid 29 p.
Â
Tomis se luptă cu Europa
Echipa masculină Tomis Constanța dispută astăzi (ora 18:30, în direct la Sport.ro), la Izmir, semifinala Challenge Cup, cu Jastrzebski Wegiel (Polonia). În celălalt meci, de la 16:00, se înfruntă Patras (Grecia) și Izmir (Turcia). Acesta, ca și partidele finale de mâine, poate fi urmărit live pe www.sport.ro.
Finala a ajuns la actul trei
Sport Club și HC Csikszereda se întâlnesc astăzi în cel de-al treilea meci al finalei Ligii Naționale (sistemul cel mai bun din șapte partide). După două meciuri, SC conduce cu 2-0, în urma victoriilor obținute: 6-4 și 3-1. Partida are loc la patinoarul „Vakar Lajos” din Miercurea-Ciuc, de la ora 18:30 (în direct pe Sport Klub).
Fetele și băieții, gata de CE
Oficialii FRG au trimis forului internațional lista celor care vor merge la CE de la Milano (2-5 aprilie). La feminin vor participa Sandra Izbașa, Ana Maria Tămîrjan, Gabriela Drăgoi și Diana Chelaru, în timp ce la masculin vor fi Răzvan Șelariu, Daniel Popescu, Flavius Koczi, Alin Jivan, Robert Stănescu și Marius Berbecar.
EHF analizează „scandalul mitei“
EHF judecă mâine, la Viena, „scandalul mitei“ de la meciul România – Muntenegru declanșat de arbitrii danezi Martin Gjeding și Mads Hansen. Forul continental va analiza și alte cazuri de corupție și manipulare despre care s-a vorbit în ultima vreme. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER