A atras atenția la Trofeul Carpați echipamentul unei jucătoare din România, Adriana Ailincăi (20 de ani), una dintre componentele lotului național pregătit de Florentin Pera.
Sora Crinei Pintea a ales un pantalon de trening și un tricou de joc de la lotul masculin, nu din setul celorlalte colege. Asta pentru că este, ca pivot, extrem de masivă, iar un echipament feminin ar cădea totuși neadecvat pe corp.
Sunt niște linii sensibile între cele două echipamente, feminin și masculin. Primele sunt fit, cu mânecile mai scurte, în timp ce la băieți mânecile sunt mai lungi și echipamentul mult mai larg.
Chiar Cristina Neagu, la antrenamente doar, preferă tricouri largi, masculine, din bumbac, pentru că așa se simte mult mai bine și dă randamentul scontat.
Crina Pintea, retrasă de la națională. avea și ea la lot aceleași preferințe ca a surorii sale în privința tricoului de joc și al treningului FRH, postul de pivot implicând o statură și un fizic aparte.
La Trofeul Carpați Ailincăi a fost singura handbalistă care a făcut notă discordantă în ceea ce privește calapodul echipamentului de joc al tricolorelor.
Elveţia a câştigat Trofeul Carpați, cu 6 puncte (golaveraj +25), urmată de Brazilia, 6 puncte (+12), Slovacia, 4 puncte, România, 2 puncte, Macedonia de Nord, 0 puncte, Turcia, 0 puncte.
România se pregăteşte pentru Campionatul European – EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie în Austria, Ungaria şi Elveţia.
Echipa antrenată de Florentin Pera va evolua în Grupa B, alături de Cehia (pe care o va întâlni pe 29 noiembrie), Muntenegru (1 decembrie) şi Serbia (3 decembrie).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER