România a clacat ieri inexplicabil în fața unui adversar modest, Spania (25-26), pe mâna ei. Cauzele sunt multiple. „Mâinile moarte” din teren, lipsa de luciditate din ofensivă în momentele-cheie, defensiva derutată, făcută franjuri de Mangue și compania, și, poate, incapacitatea băncii tehnice de a găsi soluții salvatoare. Peste toate acestea însă, fetele lui Radu Voina au dat ochii cu personajele care au aprins fitilul scandalului „Mită pentru arbitri”, telenovela în care a fost implicat handbalul românesc în acest an. Mai precis, tandemul Martin Gjeding – Mads Hansen, danezii care în primăvară dezvăluiau că înaintea partidei retur dintre România și Muntenegru (29-24), din play-off-ul pentru calificarea la CM masculin, fostul „vice” Petru Paleu și selecționerul de-atunci, Aihan Omer, ar fi încercat să le ofere 30.000 de euro. Și cum și președintele Cristian Gațu a recunoscut ulterior tentativa, Omer și Paleu au fost excluși pentru cinci ani din orice competiție internațională, iar handbalul românesc și-a atașat o tinichea de coadă, care cântărește greu și acum.
Au anulat un gol valabil și au scos-o pe Tivadar Și, coincidență sau nu, într-un alt moment esențial pentru sportul cu mingea pe semicerc, încleștarea de ieri, de la feminin de această dată, Gjeding și Hansen și-au făcut din nou apariția. Nu au comis erori flagrante, dar au tocat discret, pe final, echipa lui Voina. La 25-23 pentru tricolore, danezii au rupt echilibrul numeric când ne aflam pe val. La o pătrundere a lui Mangue, după ce experimentata iberică a comis forțare în atac, danezii au lăsat jocul să curgă, dar imediat au eliminat-o pe Mihaela Tivadar pentru fault la aceeași jucătoare. Inferioritatea numerică a reprezentat și începutul sfârșitului. Și pentru a ne îngropa de tot, când tabela afișa 25-25, golul înscris de Amariei a fost anulat, cei doi justificânÂÂdu-se că jucătoarea de la Copenhaga a comis pași! Gjeding – Hansen nu sunt responsabili pentru eșec, dar au și ei un aport.
„Arbitrajul a fost lamentabil, dar nu vreau să mă leg de acest aspect”, Cristian Gațu președinte FRH
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER