Visul unei nopți de iarnă s-a stins. România a pierdut dramatic aseară în fața Spaniei, scor 25-26 (12-14), cu un gol înscris în ultima secundă, și mai joacă în China doar pentru locul 5. După pasul greșit făcut în fața Norvegiei, România nu mai avea voie să capoteze, pentru a intra în „careul de ași”. Practic, înfrângerea de la mijlocul săptămânii trecute le-a obligat pe tricolore să câștige următoarele trei jocuri.
Paula și Amariei au ținut focul aprins Primul pas a fost făcut sâmbătă, cu China (scor 40-19), dar la următorul, cu Spania, România și-a tăiat craca de sub picioare în cel mai teribil mod. Fetele lui Radu Voina au fost mai mereu cu un pas în spatele adversarelor surprinse în special de jocul cu pivotul, astfel că au fost nevoite să alerge minute bune după egalare. Și totuși, cu Paula Ungureanu magistrală în poartă, dar și cu Amariei, impetuoasă și precisă, România a dat semne spre finalul jocului că este stăpână pe situație și ar putea scăpa în învingătoare.
Eliminarea Mihaelei Tivadar a cântărit enorm Cu patru minute înainte de final, naționala s-a desprins pentru prima dată la două goluri (25-23). Un simplu foc de paie însă, pentru că Spania a cerut time-out, simțind glonțul pe la ureche. În tabăra României, urletele de încurajare nu au contenit, dar o eliminare de două minute dictată pentru Mihaela Tivadar a schimbat însă complet un final ce ar fi trebuit să aducă descătușarea. În inferioritate numerică, tricolorele s-au pierdut complet cu firea, fiind copleșite de presiunea partidei, iar Spania ne-a egalat la 25-25.
Un egal ne-ar mai fi dat speranțe Ultimul atac al jocului a aparținut tot ibericelor. Fără să se grăbească, ele au construit tacticos ofensiva și au detonat bomba în ultima secundă. Aguilar a recuperat o minge în semicercul nostru, a aruncat România la pământ și pe tricolore pe parchetul sălii, cu lacrimi în ochi. Poate că nici măcar un egal n-ar fi fost bun, dar ar fi menținut șansele unei calificări în semifinale. Pentru al doilea an consecutiv după ce ne-a „fript” și la Europenele din Macedonia, din 2008, Spania, o echipă pe alocuri rudimentară, ne stinge focul speranței pentru o nouă medalie la o competiție importantă.
Se retrag Lecușanu și Amariei
CM din China a reprezentat probabil o ultimă șansă pentru Carmen Amariei (31 ani) și Narcisa Lecușanu (foto/33 ani), de a cuceri aurul mondial. Amariei a venit în China motivată pentru a se împlini și la națională. Șansa nu i-a surâs, aceasta putând fi chiar ultima ocazie pe care a avut-o. Deși vârsta îi mai permite să joace pentru națională, ea ar putea pune punct final. „Mă așteptam la întrebarea asta, dacă mă voi retrage. Momentan, nu am luat nicio decizie, încă sunt la CM. Eventual, pot răspunde după”, a reacționat Amariei. Pe lângă Carmen, de la națională s-ar putea retrage și Lecușanu, cele două fiind convinse de Radu Voina să mai continue măcar până la sfârșitul acestui an.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER