„Două zile am fost puțin amețite”
Iulia Pușcașu, una dintre cele mai în formă jucătoare ale primei
reprezentative în acest sezon, își face sâmbătă „botezul” la un
turneu final. Extrema stângă s-a adaptat deja la cerințele Chinei
și așteaptă cu nerăbdare debutul României cu Chile (5 decembrie,
ora 11:15, live pe TVR 1).
-Iulia, cum v-a primit China? V-ați acomodat cu fusul
orar (n.r. – diferența dintre România și China este de șase
ore)?
-Deocamdată, totul este bine, gazdele sunt primitoare. În primele
două zile am fost puțin adormite, amețite, dar între timp ne-am
acomodat cu fusul orar. Totul e din ce în ce mai bine, intrăm deja
în ritm de competiție.
-Vă antrenați la ore foarte matinale pentru
România…
-Azi (n.r. – ieri), spre exemplu, am avut antrenament la ora 8:00 a
României, dar am făcut și la 4 dimineața.
-Te-ai mai pregătit la ore așa matinale vreodată în
România?
-Da, când eram la junioare, mai avem antrenamente programate foarte
devreme.
-Cu bucătăria chinezească v-ați acomodat?
-Sincer, din punctul meu de vedere, nu prea.
-Păi și ce faci? Nu mănânci?
-Nici chiar așa. Avem bufet suedez la masă cu carne de pui, de porc
etc. Găsești tot ce vrei, doar că nu este ca acasă.
-Ce ai dori acum de acasă?
-Poate că un pui la grătar (râde!).
„Nu mă
mulțumesc cu prezența”
-Ce reprezintă pentru tine să fii la Campionatul
Mondial?
-O parte importantă a carierei mele. Am deja 27 de ani și îmi
doresc ca totul să ne iasă cât mai bine. O să dau tot ce pot ca să
obținem un rezultat pe măsură.
-Sâmbătă îți faci debutul la un turneu final. Acum, că ai
prins Mondialul, te simți o handbalistă împlinită?
-Nici nu se mai pune problema, dar nu este suficient că eu sunt la
Campionatul Mondial. Nu mă mulțumesc doar cu prezența, ci vreau să
fac ceva.
-Chile îți spune ceva?
-Orice meci este important, indiferent că avem unul mai dificil sau
unul mai ușor. Traseul spre fazele superioare va fi din ce în ce
mai greu.
DRUMUL SPRE
MEDALII
Primele trei echipe din grupe se califică în următoarea
fază/grupe principale
Rezultatele directe dintre formații sunt luate în considerare în
grupele principale
În semifinale promovează primele două națiuni din grupele
principale, urmând a se întâlni „în cruce” în bătălia pentru marea
finală