Franța,** prima finalistă la CM din China
Echipa de handbal feminin a Franței s-a calificat vineri în
finala Campionatului Mondial din China, după ce a învins în prima
semifinală a zilei reprezentativa Spaniei, scor 27-23 (12-10). În
poarta Spaniei a evoluat jucătoarea de origine română Mihaela
Ciobanu, care la vârsta de 36 de ani va lupta pentru medalia de
bronz la CM din China, după ce în 2008 a cucerit argintul cu
reprezentativa iberică, la CE din Macedonia, informează MEDIAFAX.
Cea de-a semifinală a competiției asiatice se va juca tot vineri,
de la ora 15.15, între campioana olimpică Norvegia și campioana
mondială Rusia. Învingătoarea va juca finala mare a CM din China,
cu Franța, iar învinsa va lupta pentru medalia de bronz, cu Spania,
ambele dispute fiind programate duminică.
Naționala României a încheiat joi participarea la Mondiale, cu un
eșec în meciul pentru clasarea finală pe locurile 7-8, în fața
Germaniei, scor 25-35.
Obiectivul naționalei României la Campionatul Mondial din 2009 a
fost clasarea pe unul din locurile 1-5, după ce la ediția din 2007
a ocupat locul patru, iar la cea anterioară (2005), medaliile de
argint.