„Poștașul sună întotdeauna de două ori” este titlul unui film deja celebru și care pare să se potrivească tricolorelor Cristina Vărzaru și Ramona Maier. La zece ani distanță după ce au câștigat aurul mondial la tineret, cele două handbaliste s-au reîntors în China să repete istoria și la senioare.
În 1999, în China, România cucerea titlul mondial la tineret, componența echipei pregătite de Dumitru Muși fiind una de calibru, cu Brădeanu, Beșe, Rotiș, Spiridon, Tolnai, Gatzel, Vărzaru sau Maier printre jucătoare. Dintre acestea, doar trei prind și Mondialul ce debutează sâmbătă: Spiridon (cu Austria), Maier și Vărzaru (cu România).
Coincidențele între competiția din 1999 și cea de acum sunt multiple. Cea mai importantă ar fi că Vărzaru a ajuns în China, având același rol ca și la tineret, adică de lider al naționalei țării noastre. Apoi, România a jucat într-o grupă cu Norvegia și Ungaria, în fapt adversarele pe care le va înfrunta și la Suzhou. „Îmi reamintesc că am pierdut cu Norvegia și trebuia să batem Ungaria, în ultimul meci, pentru a mai realiza ceva la acel Mondial. Și l-am câștigat la vreo 15 goluri, dacă mai țin bine minte (n.r. – 37-22). Nu ne-am mai oprit până în finală, când am câștigat în fața Lituaniei”, a rememorat Vărzaru. Liderul naționalei mai spune că finala resÂpectivă poate fi reeditată doar pe jumătate în 2009: „Lituania nu este în China, deci nu putem repeta finala, dar noi putem ajunge acolo. Îmi doresc foarte mult să fim iar finaliste, dar pentru moment nu ne gândim decât la 5 decembrie”. Maier a dat randament maxim și în 2008
„Mi-a priit China! În 1999, când am câștigat medalia de aur, dar și la Jocurile Olimpice (n.r. – Ramona a fost golgheterul competiției la Beijing, în 2008). Îmi doresc să ne meargă la fel de bine și la acest Mondial, iar la final să ne bucurăm de o medalie”, ne-a declarat Ramona Maier. Jucătoarea de la Oltchim, care poate evolua foarte bine atât pe extrema dreaptă, cât și pe stânga, este o candidată serioasă la titlul de golgheter în China. „Nu este miza mea să înscriu cele mai multe goluri. Important este să câștige echipa”, a conchis Ramona Maier.
Dacă funcționează perfect atât defensiva, cât și atacul, atunci avem mari speranțe la medalie Adina Meiroșu Program România: cu Chile (5.12, ora 11:15) cu Japonia (6.12, ora 15:15) cu Ungaria (7.12, ora 15:15) cu Tunisia (9.12, 15:15) cu Norvegia (10.12, 13:15)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER