Seven, thriller românesc

De România s-a ales praful la acest Campionat Mondial. Cotate cu
șanse la medalii, tricolorele au ratat și locul 5 și au ajuns să
joace doar pentru locurile 7-8 în China, după ce au remizat aseară
cu Coreea de Sud, scor 34-34.
De ce ne-am temut, nu am scăpat. România s-a ridicat cu greu de la
pământ după eșecul cu Spania, iar acest lucru a costat-o în ultimul
joc din grupa principală. Cu o apărare inexistentă, atacuri
stereotipe și gafe pe bandă rulantă, naționala țării noastre s-a
văzut condusă clar după prima repriză, scor 13-19.
Mai mult, în debutul jocului a pierdut-o și pe Cristina Neagu, una
dintre puținele „guri de tun”, astfel că România s-a transformat
într-o echipă blazată, de duzină, departe de pretențiile
avute.

Au
revenit de la minus opt

Spectrul unei rușini le-a trezit însă la pauză pe tricolore.
Cristina Vărzaru & Co au strâns rândurile în partea secundă,
s-au apărat ceva mai exact, motiv pentru care și Coreea de Sud a
fost forțată să greșească. În aceste condiții, meciul consolării
din grupa principală II s-a transformat într-o adevărată cursă de
urmărire, româncele izbutind să restabilească egalitatea pe final
(scor 32-32, min. 58), după ce au fost conduse și cu opt goluri
(13-21), însă vlăguite, nu au reușit să câștige. Finalul a
consemnat egalitatea, 34-34, și, totodată, eșecul total: un meci de
clasament pentru locurile 7-8 la Mondial.

Jucăm
cu Germania la final

România va pune punct Mondialului mâine (ora 12:30), când va
înfrunta Germania într-o partidă pentru ocuparea poziției a șaptea.
În fapt, meciul va fi o reeditare a finalei mici de la Campionatul
Mondial din 2007, atunci când Germania a câștigat medalia de
bronz.

„A fost extrem de greu să le remontăm pentru Coreea. Pentru mine
este o mare dezamăgire, nu le-am mai văzut pe fete să își dorească
așa de mult o performanță”, Radu Voina, selecționer România

„Multe ne vom retrage. Era frumos să ne retragem cu o medalie”,
Ramona Maier, extremă România

Publicat: 16 12. 2009, 10:38
Actualizat: 16 12. 2009, 13:14