Strategie falimentară

România ocupă locul doi în topul celor mai bătrâne echipe de la
CM. Cu o medie de 26,8 ani, trupa lui Radu Voina este depășită doar
de Coasta de Fildeș (27,9 ani).

În ultimii doi ani, handbalul feminin românesc și-a sacrificat
viitorul pentru o medalie care a refuzat să-i zâmbească. Aproape
toate echipele cu pretenții au făcut schimbul de generații după JO
de la Beijing, total sau parțial, numai România a mizat în
continuare pe același lot îmbătrânit. Cea mai evidentă schimbare
s-a produs la naționala Franței, care a mai păstrat doar șapte
jucătoare din vechea generație. Antrenorul Olivier Krumbholz a adus
sânge proaspăt și, după un eșec la CE 2008 (înfrângeri pe linie în
grupă, inclusiv în fața României), a ajuns acum să dispute una din
semifinalele CM. Danemarca (12 jucătoare noi), Ungaria (7) și chiar
Rusia (10) au schimbat și ele liniile. „Țăcălie (foto), Vizitiu,
Cartaș, Druțu și Geiger, aceasta din urmă dusă în China, dar ținută
în tribună, erau soluții viabile. Am pierdut deja doi ani, iar
decontul acestei strategii falimentare ar putea fi plătit la
Mondialul din 2011”, a declarat unul dintre tehnicienii din
handbalul românesc.

Publicat: 17 12. 2009, 08:50
Actualizat: 17 12. 2009, 08:52