Comisia Tehnică și Consiliul de Administrație au spus „NU”, președintele Dedu vrea reprezentativa U20 în Liga Națională. Ce promisiune au cluburile dacă acceptă să lase jucătoare la lot timp de un an
Președintele FR de Handbal, Alexandru Dedu, nu a renunțat la ideea de a înscrie naționala feminină de tineret U20 în Liga Națională în sezonul 2019-2020, ca a 15-a echipă, astfel că i-a convocat pe președinții de cluburi pentru azi – ora 11:00, la o ședință informală la sediul FRH. Comisia Tehnică a respins proiectul, membrii Consiliului de Administrație au mers pe mâna forului amintit, dar șeful handbalului românesc are o altă viziune și vrea să o impună. Are nevoie însă și de avizul conducătorilor, pentru că jucătoarele trebuiesc plătite și în niciun caz FRH sau COSR nu se angajează să le achite contractele.
Subiectul a împărțit cluburile în două. Marile grupări precum CSM București și SCM Rm. Vâlcea ar fi de acord să lase jucătoarele la naționala U21 timp de un an, pentru a se pregăti în sistem centralizat la Izvorani. În primul rând, nu au la dispoziție multe handbaliste U21 de care ar urma să se despartă în favoarea lotului național. Și mai important, cluburile care dau jucătoare tinere la lot scapă de regula obligatorie a celor 10 minute de joc impusă de FRH pentru sezonul 2019-2020. Este promisiunea făcută de președintele FRH, pentru a convinge cluburile să accepte ideea.
Sunt însă și cluburi care sunt împotriva acestui proiect. În primul rând, au alergat serios în această perioadă pentru a transfera jucătoare U21 și a se încadra astfel în regulile jocului impuse de FR de Handbal încă din 2018. Au încheiat contracte cu jucătoarele și nu sunt de acord ca acum să le achite timp de un sezon, fără a beneficia de serviciile lor. Motivația lor ar fi, dincolo de latura sportivă, faptul că s-ar comite o ilegalitate financiară, adică să plătească un serviciu fictiv. În cazul în care o jucătoare pățește ceva în decursul următorului sezon, responsabilitatea ar reveni cluburilor.
Pe de altă parte, cluburile care se opun argumentează cu faptul că întrecerea internă s-ar dezechlibra și ar fi influențată. Echipele care nu au jucătoare U21 la lotul național sunt obligate la regula celor 10 minute, în schimb, cele care au fete selecționate, nu! Iar cluburile care nu reușesc să facă media de 10 minute pe întreg sezonul în cazul unei handbaliste U21, cele care n-ar avea fete selecționate, ar urma să fie amendate cu 50.000 de lei de FR de Handbal!
Problema este privită și dintr-un alt punct de vedere, cel al eficienței. Care ar fi câștigul lotului național de tineret U20, dacă ar juca împotriva echipelor din Liga Națională, posibil total dezinteresate de aceste meciuri. În condițiile în care punctele nu s-ar acumula în clasament, ci România U20 ar evolua în afara competiției, atunci grupările de Ligă, probabil, nu vor juca cu toate forțele în respectivele întâlniri. E de greu de crezut că le poți forța pe Neagu, Mork, Lekic & Co să joace meciuri pe bune în compania naționalei U20, în plin sezon competițional, intern și internațional. În aceste condiții, meciurile echipelor de Ligă vs lot de tineret ar deveni mai degrabă o activitate de prezență.
Federația Română de Handbal și în special președintele Alexandru Dedu insistă pentru pregătirea lotului național în sistem centralizat timp de un an în dorința de a avea un lot cât mai bine pregătit pentru Mondialul U20 pe care România îl va organiza în 2020 și a ataca, astfel, o medalie. Sunt însă și voci care susțin că în spatele unui astfel de proiect există un interes al anumitor persoane, iar întrebarea care derivă este următoarea: „Își asumă cine responsabilitatea dacă România nu câștigă o medalie la Campionatul Mondial? Și dacă da, sub ce formă?
Ce va rezulta după ședința informală cu președinții de cluburi, rămâne de văzut. N-ar fi rău însă ca astfel de strategii să fie puse pe hârtie din timp, de ce nu, chiar de la începutul unui ciclu olimpic, iar regulile să nu se mai schimbe în timpul jocului. Iar în privința lotului 2000-2001 cu singuranță nu se poate vorbi de o consecvență, din moment ce antrenorii au fost schimbați în cei 4 ani de zile mai ceva ca la o formație de Liga Națională.