Înfrângerea a fost pusă de constănțeni pe seama arbitrilor, dar și a jocurilor de culise.
Primul atac a venit de la antrenorul Vasile Stângă: „Nu putem juca și împotriva arbitrilor! Cred că voi pleca de la Constanța”. „Mi-e scârbă și mi-e milă de ce a ajuns handbalul masculin românesc, dacă un tip ca Harabagiu a ajuns să decidă câștigătoarea unui trofeu. Nu mai contează jucători sau antrenori, suntem la mâna arbitrilor! Păcat că aceste lucruri se întâmplă sub președinția lui Cristian Gațu, pe care l-am respectat ca jucător! Am fost mai buni ca Steaua“, a declarat directorul sportiv Nurhan Ali. Marius Pușcași, membru în CA la HCM, a fost și mai dur: „Câștigătoarea a fost stabilită de federație! Să ni se spună dinainte că trebuie să învingă Steaua, ca să nu mai cheltuim. Sponsorii echipelor naționale nu trebuie să fie aceiași cu cei ai echipelor de club“.
Eu nu răspund la provocări. Am fost la meci și nu mi s-a părut nimic anormal în ce privește arbitrajul. Cei doi arbitri au fost aleși prin opțiunea celor două cluburi Cristian Gațu, președinte FRH
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER