Vineri și luni sunt programate două partide cu implicații deosebite în privința retrogradării în handbalul masculin românesc: CSM București – Universitatea Cluj și Vaslui – Politehnica Timișoara.
Lupta este una extrem de echilibrată în Liga Zimbrilor, de la locul 14 până la locul 10, primul care se salvează, sunt doar 7 puncte. Pozițiile 11 și 12 merg la baraj și 13 și 14 se duc în liga secundă.
Oficialii de la U. Cluj și Poli Timișoara sunt deranjați de faptul că le-au fost delegate cupluri de arbitraj din zona Moldovei, acolo unde, ce să vezi, Vasluiul este direct implicată în lupta cu cele două echipe enunțate anterior. La un meci e un arbitru chiar din Vaslui.
La celălalt meci care implică echipa CSM Vaslui sunt doi arbitri din Republica Moldova.
De la secretarul general Andrei Nicolae Luca s-a replicat că nu există prevedere în regulament și că sunt obligați să decline cererea celor de la U. Cluj.
„Este evident că această delegare este cel puțîn nefericită și că arbitrii vor fi puși într-o situație delicată. Lucru care nu are rost, pentru că sunt multe alte cupluri de arbitrii disponibili în acea zi.
De asemenea, scot în evidență faptul că înainte de etapă cu Timișoara de acasă am cerut recuzarea arbitrilor Pîrvu / Potârniche, și conducerea FRH a înțeles situația delicată și a luat măsuri, arbitrii au fost schimbați.
Pîrvu / Potârniche sunt cei care au arbitrat celebrul meci Bacău-Suceava de la barajul de promovare/menținere din anul 2021. Este foarte trist că trebuie să ne consumăm energia cu astfel de lucruri în loc să ne putem concentra pe muncă noastră
Sper totuși că cei din conducerea FRH, după precedentul transferului în afară perioadei de transferări, după toate deciziile de arbitraj împotriva echipei Universitatea Cluj din meciurile cu Buzău, Vaslui și Sighișoara, vor înțelege măcar că această delegare este împotriva spiritului sportului.
Sperăm că ei vor înțelege că suntem o echipa universitară și că cei care au de suferit sunt sportivii, antrenorii și handbalul românesc”, a declarat Liviu Hossu, președintele de la U Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER