Corona, la un pas de a semna cu Laura Popa! Echipa pierde încă o jucătoare importantă, pe Andreea Pricopi. Dragomir: „Și-a exprimat dorința să nu mai joace pentru Corona, iar noi suntem de acord”. Unde ar putea ajunge Pricopi

Corona Brașov este una din formațiile din Liga Națională de handbal feminin care a suferit transformări majore în această pauză competițională. La echipă au fost aduse câteva jucătoare importante, dar în același timp există și plecări la fel de importante. Formația de la poalele Tâmpei a plecat luni la drum și cu un nou staff tehnic, format din Costică Buceschi și Dragoș Dobrescu.

Corona are deja opt noutăți la startul pregătirilor: Andreea Chiricuță, Cosmina Cozma (ambele de la Danubius Galați), Bianca Tiron, Eliza Buceschi, Timea Tătar (toate de la Dunărea Brăila), Teodora Bloj (HC Zalău), Cyntia Tomescu (CSM Roman), Isabela Roșca (revenită de la Dinamo). Corona Brașov este la un pas să semneze și cu a 9-a jucătoare nouă, Laura Popa (Dinamo), interul dreapta care a fost prezentă cu echipa națională, în ultima săptămână, la un turneu de pregătire în Spania. De altfel, reunirea lotului a avut loc într-o formulă mai restrânsă, având în vedere că mai multe jucătoare au fost / sunt la loturile naționale. „O așteptăm și pe Laura Popa să vină de la lot. Ea, de principiu, este jucătoarea noastră. În două zile va veni la Brașov, vom avea discuții și dacă ele se concretizează, în două zile va pleca în cantonament cu echipa”, a susținut Liviu Dragomir, președintele Coronei, pentru pagina de Facebook a clubului. 

Brașovul și-a adus practic o echipă întreagă, după ce s-a despărțit de un alt număr mare de jucătoare la sfârșitul sezonului. Cele mai importante plecări sunt cele ale trio-ului Denisa Dedu, Andreea Pricopi și Adriana Țăcălie-Crăciun, primele două fiind practic crescute de mici în școala brașoveană. Transferul Denisei Dedu la Siofok a devenit oficial încă din primăvară. Plecarea centrului Andreea Pricopi a devenit certă în această perioadă, deși ea își prelungise contractul în primăvară. „Andreea Pricopi și-a exprimat dorința să nu mai joace pentru Corona Brașov, iar noi suntem de acord cu acest lucru. Nu vrem să ținem pe nimeni cu forța, ar fi o prostie din partea noastră să ne opunem, pentru că ea nu ar mai evolua cu inima, nu ar mai rămâne cu bucurie să joace în fiecare meci. Dar condiția pe care noi am pus-o este să primim grila de formare pe care clubul care o ia este obligat să ne-o acorde”, a declarat Liviu Dragomir, președintele Coronei. SCM Craiova este în pole-position să obțină semnătura Andreei Pricopi.

După toate modificările care s-au produs la echipă, se poate spune că pentru Corona Brașov este începutul unui nou ciclu. Din vechea gardă, care a ținut echipa sus în ultimii ani, au mai rămas în lot Laura Chiper, Marinela Neagu, Ana Maria Mîrcă și Camelia Hotea.

Lotul echipei Corona pentru sezonul 2017-2018

  • Portari: Ana Maria Mîrcă, Isabela Roșca (Dinamo), Daciana Hosu
  • Extreme stânga: Camelia Hotea, Andreea Chiricuță (Danubius Galați), Cristina Crețu
  • Interi stânga: Teodora Bloj (HC Zalău), Bianca Tiron (Dunărea Brăila), Sorina Tîrcă
  • Centri: Eliza Buceschi (Dunărea Brăila), Cosmina Cozma (Danubius Galați)
  • Interi dreapta: Laura Popa (Dinamo – ?), Daria Bucur
  • Extreme dreapta: Laura Chiper, Marinela Neagu
  • Pivoți: Georgiana Ciuciulete, Cyntia Tomescu (CSM Roman), Timea Tătar (Dunărea Brăila)

Corona Brașov va înființa și a doua echipă în această vară, care va evolua în Divizia A. Lotul de 15-16 handbaliste va fi format în proporție de peste 90% din junioarele I și II ale clubului.

„Obiectivul echipei pentru sezonul care urmează este locurile 1-3 și Final Four al Cupei României”, a mai spus Liviu Dragomir. Echipa se va reacomoda la efort în Brașov, iar de vineri va pleca într-un cantonament la Sf. Gheorghe.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 10 07. 2017, 20:34
Actualizat: 11 07. 2017, 12:09