Costică Buceschi rămâne „principal” la HCM Baia Mare. Lascăr Pană, director tehnic
Costică Buceschi rămâne antrenor principal la HCM Baia Mare, chiar dacă sâmbătă acesta anunțase că demisionează. Oficialii clubului au reușit să-l convingă pe tehnician să renunțe la intențiile lui. Începând de azi, Costică Buceschi va avea și un nou colaborator, Lascăr Pană (80 ani), care a fost numit director tehnic.
După decizia lui Costică Buceschi de a demisiona, lucru pe care l-a anunțat în vestiar, după partida cu Mureșul Tg. Mureș, conducerea clubului s-a văzut nevoită să se orienteze rapid către un alt antrenor, având în vedere programul încărcat de jocuri în această perioadă. Primele variante au fost de pe piața extrenă, HCM Baia Mare intrând în contact cu doi selecționeri, Kim Rasmussen (Polonia) și Nemeth Andras (Ungaria). Tehnicianul danez a transmis că va discuta o propunere din partea HCM Baia Mare după Campionatul European, în timp ce selecționerul maghiar a spus pas. În criză de timp, oficialii HCM-ului au început să caute un antrenor în România, Mariana Târcă fiind cel mai important nume disponibil în acest moment. Adică nu activează la o echipă de Liga Națională, dar antrenoarea este angrenată într-un proiect amplu în Brașov, la Copii și Junioari. Totodată, Târcă este și selecționer la U17. Fosta mare handbalistă trebuia să ofere un răspuns până luni, însă acest „transfer” nu s-a mai materilaizat, discuțiile intrând într-un impas.
Paralel cu acțiunile conducerii HCM, de a găsi o soluție pentru banca tehnică, suporterii au avut o reacție de susținere pentru Costică Buceschi în mediul online, pe paginile de socializare, antrenorul fiind apreciat pentru rezultatele avute cu echipa. Cu el pe bancă, Baia Mare a câștigat și primul titlu din istorie, un aspect extrem de important pentru fanii echipei. Mai mult, viitorul înlocuitor ar fi avut o viață dificilă, în condițiile în care suporterii nu au acceptat despărțirea de Buceschi. Astfel, conducerea s-a văzut nevoită să încerce inclusiv „împăcarea” antrenorului principal, pus sub presiune și „înțepat” de primarul Cătălin Cherecheș după înfrângerea campioanei cu Corona (scor 28-29 ). Lucru pe care l-a și reușit. Buceschi rămâne pe banca tehnică a HCM-ului și îl va avea alături și pe Lascăr Pană (80 ani), în postura de director tehnic. La această oră, conducerea clubului și antrenorul sunt într-o conferință de presă.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?