Costică Buceschi revine în Liga Florilor! Va antrena Dunărea Brăila, iar în paralel va conduce și naționala Turciei

Costica Buceschi in meciul de handbal feminin dintre CS Minaur Baia Mare si CSU Cluj-Napoca, contand pentru Liga Florilor, desfasurat fara spectatori in Sala Ioan Kunst Ghermanescu-Polivalenta din Bucuresti, vineri 29 ianuarie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

Dunărea Brăila a decis să îl demită pe antrenorul croat Neven Hrupec, în locul său urmând să revină Costică Buceschi, care va continua să pregătească și naționala Turciei.

Neven Hrupec este al doilea antrenor demis în startul acestui sezon de Liga Florilor, după sârbul Goran Kurtes de la Mioveni. Cu Neven Hrupec pe bancă, Dunărea a disputat patru meciuri în actualul campionat, din care a câștigat două, 26-22 cu HC Zalău și 30-21 cu SCM Craiova.

Echipa de pe malul Dunării a remizat la Cisnădie, 31-31 și a pierdut clar la Vâlcea, 27-35. Costică Buceschi (51 ani) va redebuta la Brăila miercuri, 21 septembrie, în disputa din etapa 5, cu Minaur, la Baia Mare.

Costică Buceschi revine în Liga Florilor! Va antrena Dunărea Brăila, iar în paralel va conduce și naționala Turciei

În staff-ul tehnic a fost cooptat și Cristi Preda, antrenorul echipei a doua a Dunării, care activează în Divizia A.

Tehnicianul a ajuns deja la Brăila, unde clubul îl va prezenta oficial în orele următoare.

”Revin la Dunărea după cinci ani, cred că un obiectiv realist este calificarea în cupele europene, chiar dacă inițial obiectivul era clasarea pe podium. Sunt și multe jucătoare accidentate, Gonzalez și Udroiștoiu, în timp ce Quintino, Schmelzer, Kanaval sau Venancio abia au revenit după accidentări de durată.

Campionatul intern este din ce în ce mai puternic, cu multe echipe apropiate valoric. Rapid și CSM București joacă și în Liga Campionilor, dispută trei meciuri săptămânal, dar mai sunt Bistrița, Vâlcea, Buzău și Cisnădie” ne-a declarat în exclusivitate Costică Buceschi.

Staff tehnic:

  • Iulian Emancipatu – antrenor portari
  • Boris Aspridis preparator fizic
  • Cristi Preda- antrenor secund
  • Lavinia Mitachi- kinetoterapeut
  • Maria Banaga- maseur

Costică Buceschi are în palmares cinci trofee interne, toate cu Minaur Baia Mare: titlul în 2014, Cupa României și Supercupa în 2013 și 2014. Cu Kastamonu a cucerit Supercupa Turciei în 2021.

A mai antrenat de-a lungul timpului pe Dunărea Brăila, Corona Brașov și CSM București și a fost în două rânduri secund la naționala României. Din luna februarie, Buceschi este selecționerul naționalei feminine a Turciei, cu care are ca obiectiv calificarea la Mondialul din 2023.

Publicat: 14 09. 2022, 13:48
Actualizat: 14 09. 2022, 15:31