Aflat în Ungaria de șapte ani, comisarul-șef Ioan Bențe este atașat de afaceri interne al Ambasadei României la Budapesta. Din februarie 2009, el a pus serios umărul alături de Poliția maghiară la capturarea vinovaților și la strângerea probelor.
Domnule Bențe, Petre Cozma spune că ați fost singurul om cu care a comunicat continuu… Din primul moment am fost alături de familia lui Marian și am cooperat cu Poliția maghiară pentru a dovedi fapta și pentru a-i găsi pe vinovați. Cele mai mari probleme le-am avut în timpul audierilor, pe unde au trecut aproximativ 500 de persoane, iar multe dintre acestea își schimbau mărturia pe motiv că erau în stare de șoc. Cum au primit sentința ucigașii lui Marian? Am fost la multe dintre cele 16 înfățișări, dar la ultima nu am fost. Ei simțeau măsura care se apropia. Aveau un comportament umil, o atitudine de oameni spășiți, de tipi supărați, care regretă ce au făcut. Poate fi o imagine afișată la ideea apărătorilor. Însă orice ar face, CV-ul pătat, de recidiviști, nu are cum să fie refăcut. Iar toate faptele care atârnă au fost săvârșite prin violență. În sfârșit, s-a făcut dreptate! Decizia e într-o oarecare măsură reparatorie, dar ce e în sufletul familiei lui Marian… nu poate fi alinat niciodată.
Aveți idee unde sunt acum criminalii? Acum sunt în Veszprem, dar orașul nu are închisoare. Probabil vor fi introduși în curând într-una dintre cele mai sigure închisori din Ungaria. În Ungaria Marian are statuie, în România nu… Petre i-a învățat pe unguri și pe români cum să trăiască împreună. O ziaristă maghiară l-a întrebat odată dacă va veni la un momentdat răzbunarea. Iar el i-a răspuns: „Domnișoară, nu merită să aprinzi o pădure pentru un ciot!” , iar această poziție a sensibilizat toată opinia publică de aici. Și acum Marian este foarte iubit în Veszprem. La statuia care-l înfățișeză, în fața Sălii Sporturilor, e un adevărat pelerinaj. Sunt mereu flori proaspete, lumânări aprinse, candele impresionante și mesaje tulburătoare.
De ce l-au iubit ungurii atât de mult? Păi să vă spun un episod interesant. Când a venit aici, visul lui Marian era să joace pentru Barcelona, iar după o perioadă, în urma evoluțiilor lui bune, catalanii l-au vrut cu orice preț! Atunci, președintele clubului MKB Veszprem l-a chemat într-o seară pe „Păsărilă” și i-a spus: „Fiule, ți s-a împlinit dorința! Pe masă ai transferul spre trupa blaugrana!” Marian a luat contractul, l-a rupt într-o secundă și i-a răspuns oficialului maghiar: „Nu! Visul meu este să joc aici, în Veszprem”. Vestea s-a răspândit repede, episodul devenind una dintre explicațiile pentru care Cozma a fost și este atât de iubit aici, în Ungaria.
„Recunosc că am vrut să-l rănesc pe Cozma, dar nu am dorit să moară. Am vrut să îl tai la picior, însă el a făcut o mișcare neașteptată și a intrat în cuțit”, Raffael Sandor, mai 2011, citat de Maghiar Nemzet
„Suntem dezavantajați fiindcă suntem țigani. Pentru că sunt țigan, mi se cere să fiu închis pe viață. Sunt pregătit să îmi petrec restul zilelor după gratii”, Raffael Sandor, cu o zi înainte de decizie
„Eu n-am știut că ei sunt handbaliști, mai degrabă păreau niște mafioți”, Nemeth Gyozo, aprilie 2011, citat de agenția MTI
„Am început să ne îmbrâncim, ne-am bătut vreo trei contra trei, dar ne-am bucurat că am găsit bărbați adevărați cu care să ne răfuim. Am luat câteva palme, dar am ripostat și noi”, Nemeth Gyozo, aprilie 2010, citat de agenția MTI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER